MENIU

Crima monstruoasă care a îngrozit Rusia. Fiul unui oligarh și-a ucis iubita de doar 16 ani

Instrumentarea unei crime monstruoase a ținut opinia publică din Rusia cu sufletul la gură, existând suspiciuni că părinții miliardari ai asasinului minor ar putea influența mersul anchetei pentru a-şi scăpa odrasla basma curată. Din fericire, acest lucru nu s-a întâmplat.

Mark Konkov, 17 ani, a fost condamnat, în cele din urmă, la nouă ani de închisoare pentru uciderea iubitei sale, Karina Zalesova, de 16 ani, cu cel puțin 25 de lovituri de cuțit.

Înfiorătorul omor a fost comis pe 28 august 2015, când tânăra a venit la ziua iubitului său pentru a-l împiedica să-și pună capăt zilelor. Relația celor doi devenise extrem de tensionată după ce mama lui Mark Konkov (al cărui tată a făcut avere prin afaceri în zona construcțiilor) ar fi spus că fata este prea săracă pentru a fi acceptată în lumea lor, scrie evz.ro.

Karina s-a dus în casa miliardarilor pe furiș, fără să le spună părinților unde o pot găsi. Aceștia au căutat-o ore în șir pe telefonul mobil iar apoi, după ce aparatul a fost închis, au alertat autoritățile. Ulterior, trupul neînsuflețit al adolescentei, cu 25 de plăgi înjunghiate, a fost găsit într-o casă din Novosobirsk, cel mai mare oraș din Siberia și locul în care s-a petrecut întreaga tragedie.

Criminaliștii au constatat că victima fusese bătută cu pumnii și cu o figurină din lemn, prezentând totodată 12 tăieturi la nivelul gâtului și 13 la nivelul feței.

Inițial, monstruosul criminal a fost plasat sub arest la domiciliu. Decizia a stârnit revolta oamenilor simpli care au ieșit să protesteze pe străzile din Novosibirsk, Moscova și St Petersburg. Acțiunile de stradă au fost alimentate și de tatăl victimei care și-a exprimat temerile, în rețelele de socializare online, cu privire la o posibilă mușamalizare a cazului.

”Familia lui este foarte bogată. Ni s-a spus deja: nu vă va fi ușor dacă nu vorbiți cu presa să obțineți mediatizarea cazului. Ne temem foarte mult că vor mușamaliza uciderea fetiței noastre. Vreau să răspundă în fața instanței pentru ce a făcut”, a scris Serghei Zalesov, tatăl victimei.

După primele proteste, autoritățile au reacționat și i-au schimbat arestul la domicilu în arest preventiv. Oamenii nu s-au mulțumit cu atât și au organizat, cu regularitate, întâlniri publice pentru a le arăta legiuitorilor că monitorizează derularea cazului. Testele psihiatrice efectuate la Moscova au arătat că deși Konkov are grave tulburări de personalitate și tendițe spre sadism, era perfect lucid în momentul în care i-a curmat viața Karinei. Încadrarea a fost schimbată ulterior din ”crimă” în ”crimă comisă cu cruzime”.

Într-o încercare disperată de a-și salva fiul de anii grei de carceră, Konkov senior le-a spus magistraților că Mark și iubita lui făcuseră un pact sinucigaș. Acuzarea a invocat însă expertiza criminalistică potrivit căreia fata s-ar fi apărat în fața atacului dezlănțuit al asasinului. În cele din urmă, puștiul asasin a capitulat și a respins varianta ajutătoare a tatălui recunoscând simplu: ”Am ucis-o și asta e tot ce am de zis”. El va rămâne într-un centru de reeducare până la 18 ani când va fi transferat într-o închisoare pentru adulți.

Mai multe articole despre:
0 Rusia crimă oligarh mark konkov