MENIU

Au vrut să fure Fiscul. Ce fraude au fost descoperite la Loteria bonurilor fiscale

Loteria bonurilor fiscale

Loteria bonurilor fiscale a fost un prilej de fraudă pentru unii români, chiar dacă suma câștigată a fost modică - doar 56 de lei la prima extragere. Fiscul a prins 65 de falsificatori de bonuri fiscale.

În urma efectuării controalelor antifraudă, un număr de 65 de bonuri fiscale au fost invalidate întrucât în legătură cu acestea au fost constatate împrejurări privind săvârșirea unor fapte de natură penală, se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanțe.

Situațiile care au creat suspiciuni cu privire la realitatea și autenticitatea bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor la Loteria bonurilor fiscale pot fi grupate generic în:

a) sustragerea rolelor jurnal din aparatele de marcat electronice fiscale sau a unor părți din acestea (care conțineau datele bonurilor fiscale declarate câștigătoare) și revendicarea premiilor pe baza acestor înscrisuri;
b) depunerea unor bonuri care au înscrise date ale unui operator economic care nu funcționa și era declarat inactiv fiscal dinainte de data emiterii bonului fiscal depus pentru revendicarea premiului;
c) depunerea unor bonuri care au fost emise cu aparate de marcat electronice care nu erau declarate la organele fiscale.

Loteria bonurilor fiscale, o nouă extragere duminică. Ce bonuri intră în concurs

Loteria bonurilor fiscale a ajuns la a treia extragere: Ministerul Finanțelor a anunțat că duminică, 19 iulie, va fi organizată o nouă extragere pentru acordarea de premii în cadrul Loteriei bonurilor fiscale.

La Loteria bonurilor fiscale din 19 iulie vor participa bonurile fiscale emise în luna iunie 2015. Fondul de premiere pentru această extragere va fi de 1.000.000 lei.

Până în prezent au fost organizate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale două extrageri ocazionale, prima în data de 13 aprilie 2015, iar cea de a doua în data de 28 iunie 2015.

Ministerul Finanțelor Publice a plătit, în data de 13 iulie a.c., câștigurile aferente extragerii ocazionale organizate în data de 13 aprilie a.c., extragere la care au participat bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic 2 februarie - 28 martie 2015.

Fondul de premiere alocat extragerii a fost de 1.000.000 lei, iar numărul total cereri de revendicare înregistrate în vederea încasării premiilor a fost de 18.215. În urma verificărilor preliminare realizate de către administrațiile fiscale, s-a constatat că un număr de 313 cereri nu îndeplinesc condițiile de validare a bonurilor fiscale, prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale (de exemplu informațiile obligatorii erau ilizibile; documentele în baza cărora erau revendicate premiile nu erau bonuri fiscale).

Numărul bonurilor fiscale validate de administrațiile fiscale care au fost luate în considerare la stabilirea valorii unui premiu a fost de 17.902, astfel încât, după împărțirea fondului de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen, a rezultat un premiu cu o valoare de 56 lei.

Mai multe articole despre:
loteria bonurilor fiscale