MENIU

Anunțul făcut de Raed Arafat. Ce spune despre legislația privind prevenirea incendiilor

Raed Arafat, în calitate de secretar de stat în MAI, a declarat că lucrează la schimbarea legislației, întrucât amenzile actuale sunt prea mici pentru a-i determina pe proprietarii de localuri să respecte legea luând toate măsurile de securitate necesare. 

Raed Arafat a menționat că mai este nevoie de câteva acte până când legislația referitoare la prevenirea incendiilor să fie implementată. 

”Acest tip de incendii, dacă urmăriți modificările legislative introduse de guvern, la nivelul comisiilor parlamentare am discutat personal cu experții de la pompieri și am introdus niste modificări la legea 307, legea pentru prevenirea incendiului.

Acolo se referea exact la astfel de situații, care până acum, pentru că mai sunt câteva acte subsecvente la nivel de hotărâre de guvern care urmează să iasă, chiar dacă nu se întâmpla această tragedie, urmau să iasă.

Am prevăzut creșterea amenzilor la nivel foarte mare și chiar am fost criticați că le creștem prea mult. Degeaba mă duc și dau amendă 1.000 de lei, pentru că pentru un club nu înseamnă nimic”, a declarat Raed Arafat, la Digi 24. 

Mai multe articole despre:
incendiu colectiv colectiv club patroni colectiv