Adevărul despre deja vu. Îţi va schimba modul în care priveşti lumea din jur
Peste 70 % din populaţia Terrei susţine că a experimentat, măcar odată, un straniu sentiment de familiaritate faţă de lucruri care, în mod normal, ar fi trebuit să fie total necunoscute. O vizită în premieră la un magazin în care totul pare deja cunoscut, o discuţie ce lasă impresia că a mai avut loc, deşi ea nu s-a mai întâmplat niciodată, sau chipul familiar al unei persoane care, în realitate, este văzut pentru prima oară, sunt doar câteva dintre simptomele neexplicate, însă considerate normale, ale senzaţiei de deja vu.
Unele persoane ajung până în punctul în care pot da detalii amănunţite despre locuri pe care le văd pentru prima oară că şi cum, într-o experienţă sau existenţa anterioară, ar fi trăit exact aceleaşi senzaţii, iar sentimentul de deja vu poate fi atât de intens încât apare tendinţa de a fi asociat cu aspecte mistice ale vieţii.
Este deja celebru cazul lui Carl Gustav Jung, ilustrul psiholog elveţian şi fondator al psihologiei analitice, cel care a descris un puternic sentiment de deja vu în momentul în care s-a aflat în faţa unui tablou ce ilustra un medic. Senzaţia de familiaritate a psihologului faţă de pantofii şi hainele personajului din tablou l-a determinat într-un final pe acesta să concluzioneze: persoana pictată era el însuşi în timpul unei vieţi anteriorare, explicaţie cel puţin ciudată, ţinând cont că este vorba de unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai secolului XX.
Deşi în prezent există peste 40 de teorii care încearcă să explice bizarele feste ale minţii umane, oamenii de ştiinţă sunt încă rezervaţi asupra acestui delicat subiect. Primul care a analizat senzaţiile de deja vu şi cel care, de altfel, a împământenit acest termen, a fost medicul francez Emil Boirac. În volumul sau intitulat "L'Avenir des Sciences Psychiques", volum ce a fost publicat în anul 1876, omul de ştiinţă francez definea trei tipuri de deja vu: deja vecu - deja trăit, deja senti - deja simţit şi deja visite - deja vizitat. Ulterior, derivat din primele trei tipuri, a fost definit şi sentimentul de deja entendu - deja auzit, precum şi antonimul jamais vu - nemaivăzut, senzaţie opusă celei de deja vu, în care o persoană revenită într-un loc familiar, spre exemplu, realizează că nu mai recunoaşte nimic.
Deşi senzaţiile de deja vu apar pe toată durata vieţii, medicii au reuşit să identifice intervalele de vârstă în care ele apar cel mai des, asta şi că o explicaţie e existenţei lor. Vârstele critice sunt cele cuprinse în intervalul 15 - 19 ani şi 35 - 40 de ani. Dacă în cazul adolescenţilor o posibilă explicaţie a apariţiei senzaţiei de deja vu este dată de reacţia creierului în faţă unor experienţe noi şi intense pe care subiectul nu le-a mai trăit, în cazul persoanelor de vârstă medie, vinovată de senzaţiile misterioase ar fi criză vârstei mijlocii, cea care începe să le joace feste subiecţilor, dându-le acestora false senzaţii despre experienţe care nu au avut loc, conform descopera.ro.
Dat fiind faptul că senzaţiile de deja vu nu sunt anunţate de simptome şi nu durează mai mult de 30 de secunde, fenomenul în sine este unul extrem de dificil de studiat. Unul dintre primii oameni de ştiinţă care a încercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. Acesta a văzut în falsele amintiri un rezultat al reprimării inconştiente a memoriei de către creierul uman în faţă unor experienţe traumatizante trăite la o vârstă fragedă. De altfel, fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioada din secolul XX, până în momentul în care deja vu-ul a reintrat în atenţia oamenilor de ştiinţă.