Datoria ta la bănci a crescut cu 600 de euro fără să îţi spună nimeni Fiecare român e mai dator cu 600 de euro decât în urmă cu doi ani.
Cât te costă să îţi declari falimentul personal? Cei care nu-și vor mai putea achita datoriile din cauze independente de ei vor putea să apeleze la Legea insolvenței persoanelor fizice, punându-și bunurile la adăpost timp de 5 ani. Condiția – să plătească un administrator judiciar, care le va aproba cheltuielile.
Ion Ţiriac, lovit în plin de criza financiară. Dezvăluirea omului de afaceri Considerat cel mai bogat roman aflat in libertate, Ion Tiriac a dezvaluit ca a fost afectat de criza financiara destul de puternic.
După falimentul personal, o nouă lege sperie băncile: "ia casa şi salut!" Un nou proiect de lege sperie băncile şi vine în ajutorul daornicilor.
Cele mai frumoase sate din România. Sunt mai cunoscute în străinătate decât de români Mai e puţin până începe vara şi te gândeşti deja la vacanţă? Poţi încerca un concediu în agroturismul românesc, este mai ieftin şi mai pitoresc decât o excursie în străinătate.
Dorobanţi, zona de fiţe a Capitalei, a ajuns la sapă de lemn În urmă cu câţiva ani, magazinele şi cafenelele din zona Dorobanţi făceau afaceri foarte profitabile. Acum "nu mai sunt clienţi", spun proprietarii de business-uri.
Curs valutar. Leul s-a depreciat faţă de francul elveţian Banca Națională a României a anunţat joi un curs de referinţă de 4,4463 lei pentru un euro şi de 3,9872 lei pentru un dolar.
Bani aruncaţi pe geam la Compania de Autostrăzi. Peste 5 mil. euro pentru o "ciornă" Compania de Autostrazi a decis să plătească peste 5 mil. euro pentru un studiu de fezabilitate al unui proiect care va începe abia în anul 2023. Mai mult, studiul de fezabilitate trebuie refăcut în 2021-2022.
De la ANAF direct la DNA. Fiscul a declanşat războiul împotriva marii evaziuni ANAF încearcă din nou să demonteze acuzaţiile potrivit cărora inspectorii Fiscului s-ar concentra asupra micilor comercianţi.
În aceste 4 ţări firmele sunt disperate că nu găsesc angajaţi. Patronii te iau pe sus de la aeroport Unele ţări se confruntă cu dificultăţi enorme în asigurarea forţei de muncă, mai ales când vine vorba de specialişti sau meseriaşi.
59 de percheziții pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Prejudiciu de 4 milioane de euro Polițiștii din Ilfov efectuează joi dimineața 59 de percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 4.000.000 de euro, prin evaziune fiscală și spălare de bani, urmând ca 57 de mandate de aducere să fie puse în executare, a anunțat IGPR.
Pas cu pas. Cum să completezi formularul 200 Toate persoanele fizice care au realizat venituri în mod individual sau intr-o forma de asociere sunt obligate să depună până la data de 25 mai 2015 Declarația 200.
Impozitarea bacşişului i-a pus la costuri suplimentare pe patronii de restaurante şi baruri Proprietarii de restaurante, baruri sau cluburi ar fi investit între 1.250 şi 5.000 de lei ca să se pregătească pentru impozitarea bacşişului. Cel mai mult i-a costat updragarea programului de operare a caselor de marcat, pentru care au plătit în jur de o mie de euro. Acum, pot emite bonuri fiscale şi pentru bacşiş, dar, între timp, ministrul Finanţelor a renunţat la idee.
Anunț de ultimă oră despre Grecia. Grecii retrag masiv bani din bănci Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a revizuit, miercuri, perspectiva pentru sistemul bancar grec de la 'stabilă' la 'negativă', adăugând că există o 'probabilitate ridicată' ca Grecia să introducă restricţii asupra mişcărilor de capital, informează CNBC.
Firmele ajunse pe butuci vor face concedieri record în 2015 Un număr mai mic de firme a intrat în insolvență în acest an, însă amploarea concedierilor va fi mai mare decât în 2014.
Insolvența persoanelor fizice, adoptată sub nasul FMI. Cum scapi de datorii și de executori Legea insolvenței persoanelor fizice a fost adoptată miercuri în plenul Camerei Deputaților. Ironia face că tocmai acum se află la București o delegație tehnică a FMI, principalul adversar al acestui proiect.
eMAG face angajări eMAG, unul dintre cei mai mari retaileri online din regiune, deschide 44 de poziții de stagiar - cei mai buni candidați au șansa de a intra în echipa eMAG - în departamentele IT, Platforms, Finance și HR în cadrul programului „eMAG Talent Internship” adresat studenților și absolvenților din București, Craiova și Iași.
Falimentul personal, ziua Z. Care sunt "bunurile neurmăribile": nicio bancă NU ți le poate lua Legea falimentului personal ar putea fi aprobată miercuri, 20 mai, în plenul Camerei Deputaţilor care este for decizional pe acest subiect. Deputatii din comisie au modificat titlul legii in procedura insolventei persoanelor fizice.
Adevărul despre alocațiile pentru copii în Europa. Ce ţări dau cei mai mulţi bani Deputații au votat miercuri un amendament propus de PNL, prin care alocațiile de stat pentru copii se dublează, de la 42 la 84 de lei.
Cum refuză Guvernul Ponta banii UE. "Nu dau 25% ca să primesc 75%" Mulți primari de comune sau de mici localități din România cer Guvernului să deblocheze banii pentru cofinanțarea proiectelor europene.
Isărescu: FMI ne-a ajutat să comunicăm. Noi nu prea vorbim, avem probleme de feudalism târziu Cel mai mare beneficiu obținut de România în relația cu Fondul Monetar Internațional este faptul că instituția și-a asumat rolul de coordonator al politicilor economice, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, referindu-se la necesitatea unei politici economice corect dozate, în condițiile în care reformele structurale continuă să fie întârziate.
CURS BNR. Dolarul a sărit pragul de 4 lei. Ce se întâmplă cu euro CURS BNR. Dolarul american a sărit de 4 lei la cursul BNR de miercuri, 20 mai. Euro a crescut ușor în raport cu leul, în timp ce francul elvețian a făcut un mic pas înapoi.
Mii de români s-au trezit fără niciun ban în cont. Cel mai mare abuz te poate lovi și pe tine Zeci de mii de români restanţieri la plata ratelor s-au trezit fără bani în conturi deschise la alte bănci, nu la cea către care aveau datorii, după ce au fost daţi pe mâna executorilor judecătoreşti.
Veste bună pentru toți angajații. Poți primi de la patron 6.300 lei înainte de vacanță Vouchere de concediu pentru toți angajați, o idee foarte bună și care ar putea intra în aplicare chiar din această vară.
Cea mai mare rechemare în service din istorie. Airbagul se poate declanșa accidental Grupul nipon Takata a anunţat că mecanismele airbagurilor de la aproape 34 milioane de automobile sunt defecte, ceea ce va duce la cea mai mare rechemare la service din istoria SUA, fiind afectaţi 11 producători auto din întreaga lume, transmite BBC.
Multinaționalele au sute de joburi vacante. Ce joburi oferă Vodafone, Honeywell sau Xerox Vodafone România, Honeywell, Xerox, Veo și Luxoft sunt companiile care au cele mai multe joburi vacante în această perioadă, potrivit datelor furnizate de platforma de recrutare hipo.ro.
Photo A fost lansat Renault Kwid, modelul "ultra low cost". Aşa va arăta Dacia de 5.000 euro Renault Kwid este numele sub care compania franceză a lansat miercur, 20 mai, în India maşina citatdină "ultra low cost". Francezii intenţionează să vândă şi în Europa acest model, posibil sub brandul Dacia Kayou.