Takata, cel mai mare producător de airbaguri din lume, este implicată în mai multe acţiuni de rechemare la service demarate de diferiţi producători auto deoarece airbagurile defecte pot exploda şi pulveriza cioburi metalice.
Iniţial, Takata anunţase că sunt defecte mecanismele airbagurilor de la 16,6 milioane de automobile, potrivit Agerpres.
Agenţia Americană pentru Siguranţa Traficului (NHTSA) a anunţat că Takata încă nu a descoperit din ce cauză airbagurile se pot deschide accidental şi pot răni pasagerii şi şoferul. Au fost raportate şase accidente mortale şi peste 100 de cazuri de răniri, au anunţat autorităţile americane.
Investigaţiile NHTSA au început în 2014, iar în februarie Guvernul SUA a amendat Takata cu 14.000 de dolari pe zi pentru că nu a cooperat cu autorităţile în privinţa probelor şi nu a furnizat documentaţia necesară efectuării investigaţiilor. Miercuri, Takata a recunoscut că mecanismele airbagurilor de la 33,8 milioane de automobile sunt defecte.
Cei mai mari producători auto din Japonia, Toyota şi Nissan, au anunţat săptămâna trecută că vor rechema la service 6,5 milioane de maşini echipate cu airbaguri produse de Takata Corp, deşi nu au fost raportate accidente.
Pe plan global Toyota va rechema la service aproape cinci milioane de vehicule, printre care Corolla, Vitz şi alte modele fabricate în perioada martie 2003 - noiembrie 2007, în timp ce Nissan va înlocui airbagurile a 1,56 milioane de vehicule.
Alţi producători auto care au efectuate rechemări la service sunt: Ford, BMW, Fiat Chrysler Automobiles NV, Honda, Mitsubishi, Mazda, Daihatsu şi Fuji Heavy Industries care vinde maşinile Subaru.
Takata a înregistrat pierderi de 29,56 miliarde de yeni în anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2015, din cauza costurilor legate de rechemările anterioare la service. Miercuri, acţiunile companiei au scăzut cu 12% la Bursa de la Tokyo.