Articolele din categoria ACTUAL:

Românii au ajuns să invadeze Bulgaria în 1913 din cauza unor neînţelegeri 
DOSAR HISTORIA. Românii au ajuns să invadeze Bulgaria în 1913 din cauza unor neînţelegeri
Românii şi bulgarii au reprezentat mult timp două popoare din al căror bagaj specific manifestărilor orgoliului naţional părea să lipsească tocmai spiritul înfruntării. Ar fi fost un caz atipic lumii agitate din sud-estul Europei, o situaţie de neconceput în condiţiile în care statele naţionale din regiune s-au afirmat şi prin etalarea rivalităţilor istorice. Au existat însă în istoria modernă a celor două naţiuni vecine două evenimente exemplare, de la care se poate spune că mereu s-a alimentat duhul confruntării.
OZN gigant la Biserica Mănăstirii din Sighișoara
MISTERUL OZN-ului GIGANT de la Biserica Mănăstirii din Sighișoara
În România există numeroase mănăstiri sau biserici care adăpostesc icoane și picturi bizare. Cel mai ciudat este faptul că nu de puține ori, fie specialiștii sau chiar oamenii obișnuiți au identificat diverse obiecte spațiale neidentificate. Ceea ce caută OZN-urile în picturile murale este greu de explicat, dar din acest motiv nu putem trece neobservată legătura dintre diverse specii extraterestre și tot ceea ce vrea să însemne religie.