De cele mai multe ori, specialiștii români nu se dau în vânt după elucidarea acestor mistere, motiv pentru care, de fiecare dată, trebuie să apară câte o organizație din străinătate sau câte un specialist pentru a ne deschide ochii cu privire la misterele care ne înconjoară, scrie efemeride.ro.
Așa s-a întâmplat și la Biserica Mănăstirii din Sighișoara, unde o echipă de specialişti, din cadrul Organizaţiei de Cercetare a Fenomenelor Extraterestre si a OZN-urilor din Israel (EURA), a descoperit o pictură murală pe care este înfățișat un OZN gigant.
Gilli Schechter si Hannan Sabat, ufologi israelieni, au primit mai multe fotografii de la un turist care a vizitat biserica respectivă. Se poate observa un OZn imens care plutește în derivă, scoţând fum, deasupra unei clădiri. Mai jos de acest scenariu este înscris mesajul în limba germană, spune: “Israel, pune-ţi speranța în Dumnezeu”.
Presa din străinătate a relatat cu lux de amănunte această poveste și susține că în orașul în care s-a născut Vlad Țepeș, cunoscut sub numele de Dracula, există o biserică în care un pictor anonim a înfățișat un OZN care pare să se prăbușească pe Terra.
Specialiştii EURA susțin că vechimea picturii este greu de stabilit, având în vedere că mănăstirea a fost clădită în secolul al XIV-lea, după care a fost distrusa și reconstruită în secolul al XVII-lea. Totuşi, cercetătorii estimează că fresca ar fi fost realizata după 1523, dată la care Biblia a fost tradusă și în limba germană.