REZULTATE BAC2014 EDU.RO după CONTESTAŢIII se afişează vineri pe EDU.RO şi la avizierul liceelor. Află ce notă ai luat!
Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat, vineri, REZULTATE FINALE BACALAUREAT 2014, înregistrate după soluţionarea contestaţiilor, în sesiunea iunie-iulie 2014 a examenului de bacalaureat.
Dintre cei 151.310 de absolvenţi de clasa a XII-a care s-au prezentat la examen, au promovat 91.769 (60,65%), cu 1,4 mai mult decât înainte de soluţionarea contestaţiilor (59,25%).
Promovabilitatea la bacalaureat după contestaţii este mai mare cu 4,25% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, când au promovat examenul 56,4%.
Procentul de promovabilitate în cadrul Examenului de Bacalaureat în municipiul București, sesiunea iunie – iulie 2014, după contestaţii, este de 58,33%.
REZULTATE BAC 2014 EDU.RO DUPĂ CONTESTAŢII. Rezultatul de la bacalaureat a supărat-o foarte tare pe Alexandra Constantinescu, o elevă de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din Galaţi, scrie viata-libera.ro.
REZULTATE BAC 2014 EDU.RO DUPĂ CONTESTAŢII. Deşi o elevă foarte bună, Alexandra a avut probleme în timpul probei de limba română. Şi nu din cauză că nu ar fi ştiu subiectul, ci pentru că a greşit un cuvânt într-un text.
REZULTATE BAC 2014 EDU.RO DUPĂ CONTESTAŢII. "Cu un sfert de oră înainte de terminarea probei, mi-am recitit întreaga lucrare. Mi-am dat seama că am scris greşit un cuvânt şi am vrut să îl corectez. Am tăiat respectivul cuvânt şi, cum nu aveam loc în altă parte, l-am scris pe cel corect deasupra celui greşit. Supraveghetorul a văzut şi mi-a spus că se poate interpreta ca un semn, motiv pentru care mi-a anulat întreaga foaie. Mi-a spus că mai am un sfert de oră să transcriu tot, de pe cele două pagini. Nu am avut timpul necesar să fac asta", a povestit Alexandra Constantinescu.
REZULTATE BAC 2014 EDU.RO DUPĂ CONTESTAŢII. Cum nu a reuşit să transcrie, nota elevei a fost diminuată, profesorii corectori neţinând seama de foaia anulată.
REZULTATE BAC 2014 EDU.RO DUPĂ CONTESTAŢII. Tot din cauza unui supraveghetor era supărată şi mama lui Florin Mănăilă, elev tot la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri".
REZULTATE BAC 2014 EDU.RO DUPĂ CONTESTAŢII. Aceasta susţine că fiul ei a fost obligat să rescrie două pagini din lucrarea de la limba română cu doar 20 de minute înainte de finalul probei.
REZULTATE BAC 2014 EDU.RO DUPĂ CONTESTAŢII. "Supraveghetorul a venit să îi lipească colţul lucrării şi, după ce a constat că nu poate face acest lucru, l-a pus pe fiul meu să rescrie. El s-a ocupat cu rescrisul şi nu a reuşit să mai termine eseul. Acel supraveghetor nu a chemat preşedintele de comisie, aşa cum era normal, ca să vadă ce se poate face, astfel încât să nu îl oblige pe fiul meu să rescrie o parte din lucrare. El nu a ştiut ce trebuie să facă şi mi-a spus abia când a ieşit de la probă. Nu ştiu dacă acum se mai poate face ceva”, a povestit Gabriela Mănăilă.
A sosit momentul adevărului. Absolvenţii de liceu care au susţinut examenul de BACALAUREAT află în cele din urmă notele. Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat deja, duminică, situaţia promovării examenului de Bacalaureat 2014, sesiunea iunie - iulie 2014.
Află nota ta de pe EDU.RO.
Peste 40 la sută dintre absolvenţii de liceu au picat examenul de bacalaureat. Cu toate acestea, rata de promovare este mai mare cu trei la sută decât în urmă cu un an, anunţă ministerul Educaţiei. Îngrijorătoare este, însă, rata absenteismului. Aproape jumătate dintre cei care ar fi trebuit să susţină examenul maturităţii în acest an nu s-au prezentat.
REZULTATE BAC 2014 EDU.RO. Aproape 60% dintre cei care au susţinut Bacalaureatul în acest an au reuşit să promoveze examenele. O situaţie mult mai bună decât în anii trecuţi, când doar 45-50% dintre absolvenţii de liceu luau note de trecere. Grav este însă că rata absenteismului a fost una uriaşă, iar zeci de mii de elevi nu s-au prezentat la examene.
În anul 2013-2014 am avut in clasele a 12 inscrisi aproape 200.000 de elevi. În plus, ar trebui sa-i adaugam si pe cei care anul trecut au picat examenul de Bacalaureat, alti 100.000, pentru a vedea numarul total al celor care ar fi trebuit in acest an sa se prezinte la Bac. Aproape 300.000. Cu toate acestea, nu s-au inscris decat putin peste 160.000. Din acestia insa, scadem alti 15.000, care nu s-au mai prezentat la examen. Si vedem astfel o rata a absenteismului URIASA - aproape 160.000 de candidati nu s-au prezentat in anul 2014 la examenul maturitatii.
Ministerul Educatiei a publicat notele pe site-ul www.edu.ro, iar azi acestea vor fi afişate şi la avizierele şcolilor. Cei nemulţumiţi vor putea depune contestaţii până la ora 16. În cazul în care nu au promovat Bacalaureatul, pot susţine din nou testele în luna august, la cea de-a doua sesiune.
REZULTATE BAC 2014 EDU.RO. Potrivit acestuia, elevii care nu au promovat examenul vor fi sprijiniți pentru a obține performanță în viitor.
"Există, desigur, o departajare în funcție de performanțe, dar este foarte important că elevii care nu au promovat Bacalaureatul în sesiunea de vară vor fi sprijiniți pentru a obține performanță în viitor. Ei nu sunt și nu trebuie să se simtă abandonați", susține Pricopie.
MEN a anunțat că 59,18% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat bacalaureatul în sesiunea iunie — iulie 2014, după centralizarea a 99,62% din date, proporția fiind mai mare cu 3% comparativ cu situația parțială centralizată în iulie 2013, când era de 55,52%.
REZULTATE BAC 2014 EDU.RO. Elevii care au susţinut examenul de BACALAUREAT 2014 vor primi rezultatul final pe 7 iulie şi acestea vor fi afişate EDU.RO. Potrivit metodologiei examenului de BACALAUREAT 2014, absolvenţilor care nu au promovat BACALAUREATUL li se vor recunoaşte probele la care au obţinut media 5.
REZULTATE BAC 2014 EDU.RO. Potrivit metodologiei publicate pe EDU.RO în cazul nepromovarii examenului examenului de bacalaureat, pot fi Recunoscute în sesiunile urmatoare, la cerere, rezultatele la evaluarile sustinute conform art.41, alin. (1) lit. A, B, C si D, respectiv rezultatele la probele scrise prevazute la art.41, alin. (1) lit. E. care au fost promovate cu cel putin nota 5.
REZULTATE BAC 2014 EDU.RO. Candidatii care au participat, dar nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile de bacalaureat organizate începând cu anul 2003, pot solicita recunoasterea unora dintre probele promovate în anii mentionati, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
REZULTATE BAC 2014 EDU.RO. Candidii care au fost eliminati de la o proba, pentru frauda sau tentativa de frauda, nu mai au dreptul de a participa la urmatoarele doua sesiuni ale examenului de bacalaureat. Aceştia vor relua integral examenul de bacalaureat, cel mai devreme în a treia sesiune dupa cea în timpul careia au fost eliminaţi.
REZULTATE BAC 2014 EDU.RO. Candidaţii care au fost înscriţi la examen fara a îndeplini condiţiile legale de înscriere sau care au beneficiat de informaţii, documente sau alte forme de sprijin, obţinute pe cale frauduloasa, care le-au facilitat rezolvarea subiectelor, situatii constatate de organele în drept, sunt eliminaţi din examen. Daca frauda este constatata în centrul zonal de evaluare, lucrarile sunt anulate şi candidatii sunt considerati eliminati din examen. În situaţia în care frauda este constatata dupa încheierea examenului de bacalaureat, comisia de bacalaureat judeţeana/a municipiului Bucureşti modifica rezultatele examenului, în sensul ca respectivul candidat este considerat eliminat din examen. Daca diploma de bacalaureat a fost completata, dar nu a fost eliberata candidatului, ea este anulata.
REZULTATE BAC 2014 EDU.ROPentru candidatii aflaţi în situatia menţionata la alin. (3), carora le-a fost eliberata diploma de bacalaureat, inspectoratul şcolar propune instantei de judecata anularea diplomei obtinute în urma fraudei dovedite.