Stema Municipiului Bucureşti va fi modificată. Ce a determinat CGMB să ia o astfel de decizie Stema Municipiului Bucureşti va fi modificată, conform unei hotărâri adoptate miercuri de Consiliul General al Capitalei.
Acești pacienți vor avea vechime în muncă pentru întreaga perioadă a tratamentului. Actul normativ a trecut de Senat În cadrul ședinței reunite a grupurilor PNL, senatoarea Nicoleta Pauliuc a făcut o serie de declarații importante referitoare la un proiect care vizează recunoașterea perioadei de tratament pentru bolnavii oncologici ca vechime în muncă. Aceste declarații reflectă preocuparea pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților, familiilor cu copii și eliminarea discriminării în aceste domenii.
Două fetițe, duse în stare foarte gravă la spital. Au fost intoxicate cu o soluție de uz veterinar contra râiei Două fetițe de câțiva anișori și două femei au ajuns la Spitalul Județean din Oradea, intoxicate cu o soluție pentru tratarea scabiei. Totul a pornit de la faptul că o femeie de 27 de ani s-a spălat pe picioare cu soluția respectivă. Din nefericire, micuțele sunt în stare foarte gravă.
Dezvăluiri exclusive de la ședința grupurilor reunite ale PNL: Impozitarea pensiilor, eliminarea publicității la jocurile de noroc, jaloanele PNRR, printre subiectele tranșate de liderii liberali Liderii Partidului Național Liberal (PNL) s-au reunit într-o ședință a grupurilor parlamentare pentru a dezbate o serie de subiecte importante pentru agenda partidului. Conform surselor Realitatea Plus, printre temele abordate s-au numărat impozitarea pensiilor, eliminarea publicității la jocurile de noroc și jaloanele Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Medicii i-au pus în vedere lui Traian Băsescu să-și pregătească un aparat de oxigen acasă - SURSE Starea de sănătate a fostului președinte Traian Băsescu a fost reevaluată de echipa de medici de la Spitalul Militar din Capitală, unde acesta se află internat de câteva zile. Potrivit unor surse politice, citate de stirileProTV, specialiștii i-ar fi recomandat deja să-și pregătească un aparat de oxigen la domiciliu.
Poliţist din Sibiu, condamnat la 6 ani de închisoare pentru tentativă de viol şi agresiune sexuală. Victimele erau minore Un poliţist a fost condamnat la şase ani şi şapte luni de închisoare. Bărbatul a avut o tentativă de viol faţă de o minoră de 12 ani şi a agresat sexual o altă fată, în vârstă de 17 ani, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Sibiu, prim procuror adjunct Mihaela Ruginosu.
Un elev din Ploiești a ajuns la spital după ce a fost lovit cu pumnul de un profesor. Cadrul didactic și-a ieșit din minți din cauza unei glume Un elev de clasa a X-a a ajuns la spital, după ce ar fi fost lovit de un profesor chiar în timpul orei. Deranjat de o glumă făcută de adolescent, dascălul și-ar fi ieșit din fire și i-ar fi dat elevului său mai mulți pumni în zona cefei.
Cum a salvat o dispeceră la Poliția Capitalei o tânără de la sinucidere: „Numai cu tine accept să vorbesc. Și să nu vină nimeni după mine că mă omor” Un dispecer de la Poliția Capitalei a salvat, zilele trecute, o tânără care voia să-și ia viața. Ramona era de serviciu când un apel la 112, dat de tatăl fetei, a dat alerta. "Fata mea a lăsat un bilet de adio! Spune că vrea să se sinucidă", a spus disperat apelantul. Din clipa în care a preluat cazul, Ramona a știut că trebuie să facă tot ce-i stă în putință pentru a sava o viață.
Boala necruțătoare de care suferă Sorana Darclee de la ASIA: „Mi-a afectat întreaga viață” Sorana Darclee, fostă membră a trupei ASIA, a dezvăluit că suferă de o tulburare neurologică care a afectat-o toată viața, dar despre care a aflat abia în urmă cu doi ani.
De la înșelăciuni online, în arestul poliției: Cum au căzut în plasa autorităților spaniole un grup de români, după o încercare de „vânzare“ a unui microbuz Membrii unui grup infracțional internațional specializat în escrocherii pe internet sunt acuzați de 12 infracțiuni conform anunțului făcut de Garda Civilă din Palencia. O femeie de naționalitate română și mai multe persoane de naționalități română, poloneză și croată au fost arestate în acest caz.
CNAS: Contractul-cadru a fost modificat. Noile condiții pentru acordarea asistenţei medicale și a medicamentelor, stabilite de guvern Guvernul a adoptat astăzi o Hotărâre de modificare a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
DIICOT a făcut percheziții la „glumeții” care au trimis mesaje de ameninţare cu bombe la instituţii publice. Cine era „capul răutăților” Anchetatorii din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate au efectuat, miercuri, percheziţii în municipiul Timişoara într-un dosar de ameninţare în scop terorist, după ce mai multe instituţii au primit pe mail mesaje de ameninţare cu bombe care ar fi fost amplasate în diverse locuri din Capitală
Antifrauda ANAF a dat iama peste o companie de RIDE SHARING din București Inspectorii de la Antifraudă Fiscală ANAF au descoperit o evaziune fiscală de aproape 10 milioane de lei la un operator economic din București care activează pe piața transportului alternativ de călători. Potrvit uni comuncat, este vorba de o rețea de abateri financiare prin care statul a fost privat de venituri care i se cuveneau.
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în 10 luni. Prezentatorul tv a vorbit despre dieta care a dat rezultatele remarcabile Mihai Dedu a slăbit 36 de kilograme în doar câteva luni. Mărturisește că a reușit această performanță după o provocare lansată de colega sa, Corina Caragea.
Cum a primit un elev din Buzău 3.000 de euro reparație după ce a fost la un pas de exmatriculare pentru că și-a criticat profesoara de desen Conducerea unui colegiu din Buzău a fost nevoită să șteargă din registre nota 2 la purtare acordată unui elev în urmă cu peste cinci ani și să plătească daune morale în valoare de 3.000 de euro. Această situație a fost rezultatul acțiunii în instanță a părinților elevului în anul 2018, iar procesele legate de acest caz s-au încheiat cu o decizie definitivă a Curții de Apel.
Caravana Medicală se află în Brașov. Spitalul mobil staționează în comuna Pârâu până pe 1 februarie Caravana Medicală și-a deschis ușile pentru oameni în cel de-al 4-lea județ de la începutul anului. Localnicii din județul Brașov, din 3 comune, vin de ieri să ceară ajutorul Spitalului Mobil. Medicii proiectului și toți voluntarii nu sunt opriți nici de temperaturile cu minus, nici de oboseală. Sunt acolo pentru oameni și îi ajută cu sufletele deschise pe fiecare în parte.
Au crescut taxele notariale pentru tranzacțiile imobiliare. Cât vor trebui să scoată din buzunar românii de anul acesta Începând cu anul 2024, taxele notariale pentru tranzacțiile imobiliare, precum și pentru alte servicii, au suferit o creștere semnificativă. Aceste ajustări au un impact major asupra contribuabililor, cu unele taxe crescând cu peste 25%. De asemenea, taxele notariale în cazul divorțurilor s-au dublat, adăugând o povară financiară suplimentară pentru cei implicați în acest proces neplăcut.
Nicolae Ciucă, despre atacul cibernetic de la Camera Deputaţilor: „Fiecare dintre aceste instituţii este obligată prin lege să se protejeze” Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri, că atacul cibernetic de la Camera Deputaţilor reprezintă o dovadă în plus că este nevoie ca toate instituţiile statului să investească în platforme integrate de funcţionare şi în atragerea a cât mai mulţi profesionişti în protecţia reţelelor digitale.
Ceaiul care taie pofta de mâncare. Exemple de lichid care ține la distanță nevoia de „ceva dulce” Da există! Ceaiul care taie pofta de mâncare, pofta “de ceva dulce” și dorința nestăvilită de a gusta “ceva bun” între mese.
Nicolae Ciucă: „PNL nu îl va mai susține pe Nicușor Dan la alegerile locale!” Președintele PNL - Nicolae Ciucă a anunțat că liberalii nu îl vor mai susține pe Nicușor Dan la alegerile locale din acest an.
SURSE | PNL a votat în ședința BPN organizarea a două zile de vot pentru cetățenii români din Diaspora Partidul Național Liberal (PNL) a luat o decizie importantă în ședința Biroului Politic Național (BPN). Potrivit unor surse Realitatea PLUS, liberalii au votat pentru organizarea a două zile de vot în Diaspora la alegerile viitoare.
Pistolul furat din casa ofițerului SRI a fost găsit. Unde fusese aruncată arma Polițiștii care anchetează spargerea locuinței unui fost ofițer SRI au găsit, astăzi, în lacul Pantelimon, din Capitală, pistolul care fusese furat în urma jafului.
Tort albastru regal, rețetă inspirată de inelul de logodnă cu safir, moștenire regală Rețetă de tort albastru regal. Tortul Blue Velvet este un desert seducător datorită culorii sale intense de albastru, iar gustul său îl face cu adevărat irezistibil.
Un copil de 4 ani a murit, după ce un copac tăiat de tatăl lui a căzut peste el Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Apostolache au fost sesizați, marți după-amiaza, prin apel la 112, cu privire la faptul că un copil de patru ani ar fi fost lovit de un copac, în timp ce se afla în pădure cu tatăl său.
Florin Barbu anunță MĂSURI în cazul în care alimentele scoase din lista plafonării au creşteri semnificative de preţ Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Florin Barbu a anunţat că va monitoriza preţurile alimentelor, inclusiv ale celor care au fost scoase recent din lista produselor cu adaos comercial limitat, iar în cazul în care se vor constata creşteri semnificative de preţuri se va interveni cu un alt act normativ pentru plafonare.
Crește numărul românilor care pot beneficia de tichete sociale pentru alimente şi mese calde - Când intră banii Guvernul a aprobat mecanismul de implementare pentru sprijinul material care va fi acordat perioada 2024-2027 pentru anumite categorii de persoane defavorizate, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Copilă de 9 ani, găsită moartă în casă, cu urme de violență pe corp. Principalul suspect este mama fetei: caz șocant la Galați Caz înfiorător la Galați, acolo unde o fetiţă de 9 ani a fost găsită moartă în casă, miercuri dimineață, cu urme de violenţă pe corp. Suspectă în acest caz este chiar mama fetei. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de omor.
SURSE | Nicolae Ciucă, în ședința BPN: „Fraților, ori ne ridicăm și câștigăm toți, ori pierdem și pierdem toți” Președintele PNL - Nicolae Ciucă le-a transmis liberalilor, în ședința Biroului Politic Național (BPN), miercuri, să continue implementarea proiectelor care țin de investiții și dezvoltare, angajată în programul de guvernare, dar și dialogul cu sindicatele.
Comasarea alegerilor. Marcel Ciolacu: „Nu avem nicio lege modificată. Europarlamentarele vor avea loc pe 9 iunie” Premierul Marcel Ciolacu a făcut declarații, miercuri. Acesta a vorbit despre comasarea alegerilor și a spus că, în mod cert, europarlamentarele vor avea loc pe 9 iunie.
SURSE: Nicolae Ciucă, în ședința BPN: „E important să ne gândim cum ne protejăm fermierii și transportatorii” Nicolae Ciucă - președintele PNL a abordat, în ședința Biroului Politic Național (BPN), problemele fermierilor și ale transportatorilor, care protestează de trei săptămâni. Acesta a spus că PNL este în continuare deschis la dialog și lucrează cu specialiștii pentru a găsi cele mai bune soluții. „Suntem cât se poate de participativi la găsirea și asumarea soluțiilor”, a spus Nicolae Ciucă, potrivit unor surse Realitatea PLUS.