A făcut o poză în bikini lângă lanul de orez. A urmat ceva devastator. Cine s-ar fi așteptat? Vedetele de pe Instagram își câștigă faima, și eventual banii, mulțumită fanilor numeroși care le urmăresc și apreciază postările. Fanii sunt cei care le ridică și tot fanii pot fi cei care le aruncă în groapa uitării.
CSM nu a întrunit cvorumul pentru validarea Adinei Florea la conducerea Secției Speciale CSM nu a întrunit, nici luni, cvorumul pentru validarea Adinei Florea la șefia Secției Speciale. Florea a obținut cel mai mare punctaj în comisia din Consiliul Superior al Magistraturii care a analizat candidaturile.
Video Scandal la un spital de urgență, din Capitală: pacient, bruscat de medic Scandal monstru, la un cunoscut spital de urgență din Capitală. Un pacient acuză un medic că l-a bruscat, i-a sucit mâna și că i-a aruncat telefonul la gunoi, după ce i-a reproșat că și-a băgat o pilă în față, la consultație, pentru a fenta coada.
Femeia de diamant a zodiacului: semnul astral care strălucește cel mai tare Există femei în jurul nostru care nu merită o medalie de aur, pentru că ar însemna prea puțin pentru cât de mult valorează ele, ci o coroană încrustată cu pietre prețioase. Conform opiniei astrologilor, aceste native aparțin unei singure zodii.
Evaluare Nationala 2019 - Subiecte matematică - Noi emoții pentru elevi Evaluare Nationala 2019 - Subiecte matematică. Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin, joi, proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale.
Cinci frați, implicați într-un groaznic accident din cauza unui câine: un mort, 4 răniți Un accident rutier grav s-a produs astăzi dimineață, în jurul orei 2.00, la intrarea în localitatea Coslogeni, pe DN 3B, scrie Realitateadecalarasi.net.
Alertă pe munte. Turiști israelieni rătăciți în Făgăraș, salvați de jandarmi! Un grup de turiști israelieni rătăciți în Făgăraș au fost salvați de jandarmii argeșeni, miercuri seară. Din grupă făceau parte doi bărbați și 5 copii. Aceștia s-au abătut de la traseul ce ar fi trebuit urmat, aproximativ 10 kilometri, scrie Realitateadearges.net.
Fenomene extreme, noua normalitate în România. Furtuni violente, orașe sub ape -IMAGINI DRAMATICE Mai multe județe au fost lovite miercuri de ploi torențiale și furtuni puternice. Efectele au fost în multe cazuri devastatoare. Meteorologii avertizează că fenomenele extreme vor continua.
Ce spune șeful PNL despre majorarea pensiilor Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri seara că liberalii susţin creşterea pensiilor, dar în anumite condiții.
Cozmin Guşă: Nu cred că Iohannis va beneficia de un bau-bau ca şi contracandidat din partea USR-PLUS Cozmin Guşă, invitat miercuri seară la emisiunea "Legile puterii", a vorbit despre potenţialii candidaţi la fotoliul de la Cotroceni.
Alt tip Revine Cozmin Gușă în politică? Ce răspuns a dat Consultantul politic Cozmin Gușă a analizat la Realitatea TV starea în care se găsește Partidul Social Democrat și a răspuns apoi întrebării dacă revine în politică.
Alt tip Cozmin Gușă: PSD, fără un prezidențiabil din afara partidului, nu intră în turul 2 Consultantul politic Cozmin Gușă este de părere că PSD are nevoie de un candidat cu anvergură din afara partidului dacă vrea să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale din toamnă. "Dacă PSD nu dorește să ajungă la 10-15% la alegerile locale din 2020, fiind la guvernare, are nevoie urgentă de un prezidențiabil din afara partidului", a explicat Gușă în dialogul cu Denise Rifai din emisiunea "Legile Puterii" de miercuri seara.
De ce europenii şi-au pierdut încrederea în vaccinuri Doar jumătate dintre persoanele din Europa de Est consideră că vaccinurile sunt sigure, comparativ cu 79% din întreaga lume.
Românii vor să mănânce bio, dar foarte puţini ştiu ce înseamnă Trei sferturi dintre români înţeleg prin agricultura bio/ecologică produsele sănătoase, fără aditivi sau chimicale. Chiar mai mulţi dintre respondenţi, 77,79%, spun că ei cumpără produse bio/ecologice, fără a şti, de fapt, dacă acestea sunt certificate ca atare”, conform unui studiu online.
Alt tip Cozmin Gușă: "Klaus Iohannis este comod cu PSD-ALDE la putere. Are logică de tip electoral" Consultantul politic Cozmin Gușă a venit în studioul Realitatea TV și a comentat afirmațiile făcute de preşedintele Klaus Iohannis, care, printre altele, a cerut Guvernului şi Parlamentului să elaboreze un proiect de lege care să prevadă măsuri pentru ca "toţi cetăţenii să îşi poată exercita votul în condiţii decente".
Video Prăpăd la Cernavodă! Mașini acoperite de apă până la capotă Mai multe mașini au ajuns în apă până la capote, iar mai multe spații comerciale au fost inundate, după ce o ploaie torențială de 40 de minute a căzut în centrul localității Cernavodă din județul Constanța.
Edu.ro - Evaluarea Nationala - Subiecte si bareme Subiecte Matematică 2019 Evaluare Națională. Realitatea.net vă oferă toate informațiile de care aveți nevoie privind Evaluarea Națională!
Prima ședință de Guvern după căderea moțiunii. Forțează Dăncilă un OUG controversat? Executivul Dăncilă are prima ședință de guvern după votul din Parlament dat moțiunii de cenzură. Există temerea că joi ar putea fi adoptată controversata Ordonanță privind Codul Administrativ, contestată de Opoziție și chiar de sindicatul funcționarilor publici.
Evaluarea Nationala - Subiecte Matematica - 2019 - dificultatea exercitiilor Evaluarea Nationala - Subiecte Matematica - Subiecte Matematică 2019 Evaluare Națională. Realitatea.net vă oferă toate informațiile de care aveți nevoie privind Evaluarea Națională!
Ce soluții are PSD pentru diaspora Au venit rapid reacții din partea PSD la propunerea președintelui Klaus Iohannis de schimbare a legislației privind actul electoral în diaspora.
Comedia cu Jennifer Aniston și Adam Sandler a doborât recordul de cel mai vizionat film pe Netflix Comedia "Murder Mystery", cu Jennifer Aniston şi Adam Sandler în rolurile principale, a doborât recordul de vizualizări pentru un film produs de Netflix.
Ioana Ginghină, declaraţie uimitoare după ce a divorţat de Papadopol Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorţat. Separarea lor a devenit, astfel, oficială.
Milionarul care și-a pus avionul pe pilot automat ca să facă sex cu o adolescentă, la zdup Un milionar american care a făcut sex la bordul unui avion privat cu o tânără de 15 ani pe care ar fi trebuit să o învețe să conducă avionul a fost condamnat de un tribunal SUA la 7 ani de închisoare.
Cât de tare ne asemănăm cu șobolanii și la ce Toată lumea desconsideră șobolanii, însă s-ar putea să-ți schimbi părerea după ce vei afla că oamenii și șobolanii se aseamănă la un capitol foarte important. Chiar dacă îți vine greu să crezi, potrivit științei, acest lucru este cât se poate de adevărat.
Locul surprinzător unde cercetătorii au descoperit viață Oamenii de știință au descoperit forme de viață într-un loc în care nu s-ar fi așteptat să existe niciun organism, deoarece este vorba despre un mediu steril. Cum explică cercetătorii existența acestora?
Vremea extremă face ravagii în România. Acoperișul unui bloc a distrus 6 mașini Noi incidente grave din cauza vremii. Un acoperiș a fost smuls de vânt, la Târgu Cărbunești, în județul Gorj și 6 mașini au fost avariate.
Descoperirile pe care chinezii le vor face cu lander-ul lunar Cercetătorii chinezi au derulat o misiune în cadrul căreia au trimis un lander lunar, numit Chang’e 4, pe suprafața Lunii. Află ce mistere vor să dezlege oamenii de știință chinezii cu lander-ul lunar.
Mutațiile genetice incredibile pe care le vor suferi coloniștii de pe Marte Colonizarea planetei Marte este un vis al oamenilor de știință, care ar putea deveni realitate mai repede decât te-ai aștepta tu. Însă, spre deosebire de Terra, o altă planetă ar putea avea o mulțime de efecte negative asupra corpului uman.
Efectele polulării dezvăluite de un tip special de înghețată Un grup de studenți de la Universitatea de Artă din Taiwan, a găsit o metodă inedită prin care să tragă un semnal de alarmă asupra efectelor nocive pe care le poate produce poluarea asupra oamenilor. Află despre ce e vorba.
Mamutul readus la viață după aproape 30.000 de ani Oamenii de știință au reușit să readucă la viață celulele unui mamut lânos după ce le-au implantat în celulele unor șoareci. Această descoperire i-ar putea ajuta pe cercetători să readucă la viață și alte specii de animale care au dispărut de mult.