O tânără din Suedia și-a ratat cariera de ”influencer” pe Instagram după o poză nefericită însoțită de un comentariu și mai nefericit.
Natalie Schlater, care avea 12.000 de urmăritori, a postat o imagine în bikini, în fața unui câmp de orez, în Bali.
”Mă gândesc cât de diferită este viața mea, în comparație cu omul care culege orez în fiecare dimineață”, a scris Natalie alături de imagine.
De ce în bikini lângă lanul de orez? De ce era nevoie de comentarii aparent profunde și de comparații cu viața grea a culegătorului de orez? Greu de spus.
Cert este că valul de indignare și acuzațiile de ipocrizie care au urmat au determinat-o pe Natalie să își închidă contul.
Schlater și-a cerut totuși scuze, spunând că nu a vrut să fie lipsită de respect și că nu a vrut să jignească pe nimeni.