Articolele din categoria ACTUAL:

Un velier cu 5 persoane la bord, în pericol de scufundare în Marea Neagră! Intervenție contracronometru în condiții de vreme extremă
Un velier cu 5 persoane la bord, în pericol de scufundare în Marea Neagră! Intervenție contracronometru în condiții de vreme extremă
Pericol în Marea Neagră! Un velier cu cinci persoane la bord, aflat în pericol de scufundare după ce a luat apă la bord, a fost salvat într-o operațiune contracronometru. La fața locului au intervenit reprezentanţii Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), care au reuşit mai întâi scoaterea apei din interior, iar apoi remorcarea ambarcaţiunii în Portul Turistic Mangalia. Incidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marţi. 
Calin Donca
Securiștii din spatele lui Donca. Rolul milionarului în schema băieților deștepți din energie, teleghidați de servicii
Omul de afaceri Călin Donca a fost reținut de procurorii DIICOT pentru că ar fi devalizat mai multe firme pe care le deținea, iar banii ar fi fost mutați în pardisuri fiscale, precum Emiratele Arabe. Afaceristul din Brașov a ajuns unul dintre cei mai influenți oameni din domeniul energiei cu ajutorul unor foști securiști sau copii ai acestora protejați de mantia băieților cu ochii albaștri
Casa de licitații Artmark, acuzată de artistul Dan Perjovschi că vinde FALSURI
Casa de licitații Artmark, acuzată de artistul Dan Perjovschi că vinde FALSURI. SCANDAL fără precedent - țepe uriașe în numele artei și acuzații de evaziune
Dan Perjovschi acuză casa de licitații Artmark că vinde falsuri. ”După ce am terminat studiile, nu am mai pictat un centimetru”, spune acesta. Lucrarea ”autoportret”, semnată ”Perjo” și atribuită graficianului sibian, scoasă la licitație de pe site-ul Artmark, nu îi aparține, susține artistul. În 2016, casa de licitații a fost călcată de procurorii DNA.
Legea austerității, criticată dur de ministrul Justiției
Legea austerității, criticată dur de ministrul Justiției: „Are nevoie de avizul CSAT”
Ministerul Justiției a criticat dur proiectul. Instituția condusă de Alina Gorghiu a avertizat că impozitarea băncilor nu ar fi o măsură corectă, dar și că proiectul ar putea fi declarat neconstituțional. Mai mult, reprezentanții susțin că ar fi nevoie de un aviz al CSAT pe desființarea unor posturi din sectorul bugetar, iar limitarea la cel mult 1.500 de lei a sporului pentru condiții periculoase ar putea afecta independența magistraților. 
Operațiune uriașă: 47 de percheziții, la traficanți de minori și de droguri
O mamă și-a pozat fetele minore în poziții indecente și a trimis imaginile unor bărbați! DIICOT a intrat pe fir - Caz scandalos în Timiș
Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi procurorii DIICOT din județul Timiş au făcut, marţi dimineaţă, şase percheziţii la adrese din Timişoara, Lugoj, Recaş şi Ghilad, într-un dosar de pornografie infantilă, în cadrul acţiunii la nivel naţional. Vizată este o femeie care şi-a pozat fetele minore dezbrăcate şi a trimis mai apoi pozele unor bărbaţi. Şase persoane urmau să fie aduse la audieri.
Avion F35/ Foto: Profimedia
Solicitarea MApN privind achiziţia avioanelor F-35 a ajuns în Parlament. Cât ne va costa procesul de modernizare a Forțelor Aeriene Române
Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act, marţi, de solicitarea Ministerului Apărării Naţionale (MApN) privind obţinerea aprobării prealabile pentru iniţierea procedurii de atribuire a acordurilor aferente achiziţiei a 32 de avioane F-35. Suma destinată programului nu este deloc una de trecut cu vederea, și asta deoarece vorbim despre nu mai puțin de 6,5 miliarde de dolari. Decizia de cumpărare a avioanelor americane de ultimă generație a fost luată în ședința din aprilie a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din 11 aprilie.
Un preot accidentat într-o groapă nesemnalizată pe șoseaua lui Umbrărescu acuză
Un preot accidentat într-o groapă nesemnalizată pe șoseaua lui Umbrărescu acuză: „Am avut zeci de fracturi, spitalul a încercat mușamalizarea accidentului”
Un caz zdruncinător a fost adus la lumină în ultimele zile de către un preot care a fost la un pas să-și piardă viața din cauza lui Dorinel Umbrărescu. Duhovnicul a declarat în exclusivitate în emisiunea România Suverană că spitalul unde a fost tratat a mușamalizat cazul său, iar el a rămas cu sechele în urma accidentului.
Perchezitii / Foto: DIICOT
Descinderi de amploare la peste 200 de adrese din țară, într-un dosar de trafic de droguri, trafic de minori, dar și pornografie infantilă - Procurorii caută probe
Sute de prechezitii, marti dimineata, la nivelul intregii tari. Politistii si procurorii DIICOT efectueaza peste 50 de actiuni operative ce vizeaza destructurarea unor grupari infractionale organizate, specializate in trafic de droguri, trafic de minori, dar si pornografie infantila. Vorbim despre peste 260 de mandate de perchezitie domiciliara. 250 de persoane urmeaza sa fie auduse la audieri.
Decizie revoltătoare în cazul șoferului teribilist din Cluj care  ucis o adolescentă de 20 de ani - Ce a decis instanța
Decizie revoltătoare în cazul șoferului teribilist din Cluj care ucis o adolescentă de 20 de ani - Ce a decis instanța
Decizie revoltătoare în cazul unui șofer teribilist din Cluj! Judecătorii au decis să îi ofere o sentință mai ușoară, deși și-a ucis prietena după ce a condus cu 150 de kilometri la oră. El va fi judecat pentru ucidere din culpă, și nu pentru omor, așa cum au cerut părinții victimei. Curtea de Apel Cluj a explicat decizia luată spunând în raport, printre altele, că băiatul „avea permisul de puțin timp.”