”În atenția colecționarilor care vor lua țeapă de la o casă de licitații care nu vrea să spună niciodată proveniență lucrărilor. În licitația Artmark "Colecția eclectică" apare o pictură numită ”Autoportret” semnată ”Perjo”. Eu nu mi-am semnat niciodată picturile Perjo, ci Perjovschi (cu un J drept în jos). Perjo am semnat doar desenele publicate în presă după 1989 și numai într-o perioada limitată prin 1993-94. Și, în plus, e evident că nu e un autoportret. Cu alte cuvinte ce apare în licitație nu este lucrarea mea”, a scris Perjovschi pe pagina sa de Facebook.
Contactat de Turnul Sfatului, Perjovschi susține că nu e prima dată când pățește același lucru cu această casă de licitații.
”Cu ani de zile în urmă m-au contactat pentru că erau niște grafice atribuite mie și erau scoase la licitație. Am întrebat de unde au aceste lucrări care tot apar, pentru că eu nu am vândut. Au spus atunci că nu-mi dau numele proprietarului și eu nu pricep deloc de ce acest secret. Dacă azi îmi fură cineva o lucrare, mâine poate să apară la ei în licitație, ceea ce nu mi se pare corect.
Această lucrare seamănă cu un ciclu de lucrări, se numea ”fântâni medievale”, dar e clar un fals. Să mă contrazică, să-mi arate un act de vânzare, un catalog, orice. Mai sunt și alte cazuri, mi-au semnalat și alți artiști. Sunt lucrări atribuite. Eu trebuie să știu proveniența lor, punct. Dacă nu-mi dau proveniența, atunci înseamnă că sunt furate”, a transmis Perjovschi.
Tabloul este evaluat între 600 și 900 de euro și continuă și la această oră să apară pe site
Artistul susține că lucrează cu galerii de artă profesioniste din New York, Paris, Viena-Berlin și Madrid începînd cu anul 2005.
”Cu alte cuvinte, eu emit certificate de proveniență doar din 2005. Oricare lucrare a mea sau atribuită mie datată înainte de 2005 care nu provine din respectivele galerii (eu nu vînd din atelier) sau din proiectele mele de mail art (ediții în beneficiul unor non-profuri sau Kunstvereine) și care nu are clar semnătură mea Perjovschi sau un text care explică lucrarea sau motivul eventualului cadou (care text e fie în baza desenului fie pe spatele lui) este susceptibilă să fie fals sau copie.
Mai ales picturile executate în studenție pentru că eu imediat ce am terminat studiile în 1985 nu am mai pictat un centimetru. Singurul în măsură să autentific aceste lucrări sînt eu.
Și că să fie clar ce are Artmark în licitație acum nu este lucrarea mea. Și Artmark a fost anunțată de asta. Să vedem dacă lasă falsul în licitație. Să vadem dacă cineva ia țeapă”, a mai scri Perjovschi, într-o nouă postare pe Facebook.
Sute de tablouri false, atribuite unor pictori celebri, vândute în România. Casa de licitații, "albie de colectare a banilor din societate"
"Artmark, caleidoscopul cu iluzii" - notau, cu ceva timp în urmă, jurnaliștii de la Cotidianul.
"Existenţa caselor de licitaţii este un reflex al civilizaţiei şi în acelaşi timp un mecanism fructuos pentru a face mai uşoară circulaţia unor mari sume de bani în piaţa de artă. La noi, meritul Casei Artmark este incontestabil în a fi făcut şi un spectacol din achiziţia obiectelor de artă, indiferent de natura acestora. A creat scena cu străluciri de gablonz pe care în general piţiponcii continuei tranziţii, politicieni, patroni, dar şi negustori şi colecţionari oneşti să poată defila pentru că, este adevărat, aceştia au nevoie şi de existenţă demonstrativă pentru a fi.
Specificul românesc a lovit însă şi în această întreprindere, mai toate slăbiciunile şi frivolităţile noastre au fost alimentate de filosofia internă a casei de licitaţii, devenite, în opinia mea, una dintre cocotele de lux ale socialului românesc, un fel de alt Loft al oamenilor cu bani, interesaţi să pară şi amelioraţi cultural prin nevoia proximităţii domestice faţă de opera de artă. Mecanismul de a atrage resursele naivilor, ale nepricepuţilor în domeniu, ale celor care trebuie urgent să îşi mobileze casele impunătoare este unul complex, deşi tipul de manipulare cu care se operează este unul de nivel rudimentar. (...)
Voi enunţa însă cel puţin două dintre dacă nu metehne, cel puţin idealuri ale Artmark: creşterea printr-un fals mecanism a cotelor de piaţă, în principal prin autolicitare, apoi existenţa deopotrivă a unui preţ de rezervă de câteva ori mai mare decât preţul de pornire, care trebuie musai să îi facă pe aspiranţi să se deplaseze în plan real sau virtual, mizând (eronat pe termen lung) pe psihologia labilă a cumpărătorului agitat şi, în acelaşi timp, a cumpărătorului fără şcoală dar şi pe nerăbdarea potenţaţilor vremii, în majoritatea lor politicieni, de a-şi ascunde veniturile de multe ori ilegale în obiecte de artă. Această stare de fapt a funcţionat un timp, creşterile au fost uneori ameţitoare, urmate deseori după bătaia ciocănelului care consfinţea achiziţia neobişnuită de furtunoase aplauze care puteau fi răsplăta ambiţiei, curajului sau prostiei. Respectivele lucrări rămân astfel cotate în colecţii confidenţiale şi/sau ulterior iau drumul băncilor prin împrumuturi gajate cu opere de artă, la cote puţin mai mici decât cele de achiziţie, suspecte însă în a fi mai mari decât valoarea lor reală. Iar dacă banii de la prima achiziţie sunt pentru spălare, atunci chiar nu mai contează atât de mult cât s-a pierdut prin împrumutul la bănci şi, implicit, prin transferul proprietăţii de la individ la bancă, în virtutea creditului neperformant, unul dintre punctele forte ale capitalului românesc.
Acest carusel în piaţa operei de artă cu preţuri artificial crescute a funcţionat cu mare succes până nu demult, când Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut câteva arestări, punând sub sechestru sute, poate chiar mii de tablouri, dacă ar fi voie să aflăm prin comunicări oficiale aceste regretabile situaţii şi unităţile lor corespondente.
Piaţa de artă din România a intrat în colaps. Tabloul şi sculptura, printr-un efect mediatic pervers, au devenit în mentalul colectiv dovada certă a suspiciunii de corupţie. Pentru a repara ce se mai poate repara, Casa Alis practică un dumping continuu, casa Goldart încearcă din răsputeri să funcţioneze cu preţuri oneste şi Artmark a revenit uşor, uşor la realitate, cu menţiunea că nu-şi poate nici acum controla automantismul autolicitării, creşterii false şi uneori a blocării achiziţiei unui obiect la un preţ convenabil şi pentru deponent, şi pentru cumpărător. Există şi explicaţia probabilă, că foarte multe loturi sunt încă ale lor, din perioada de început, în care au achiziţionat masiv de la proprietari, şi nu doresc şi ei decât să le revândă la preţuri mult mai bune, ca orice om sau firmă implicată în economia de piaţă, căreia, oricât am fi de intransigenţi, nu îi putem aplica legile moralităţii.
Mai grav a fost când câţiva hipnotizaţi cu stare au revenit, după aplauzele primite, cu operele achiziţionate fantastic pentru a le repune în vânzare chiar şi la un preţ mai mic în realitatea modest mercantilă, asumându-şi pierderile investiţiei rapide în artă, doar pentru a mai savura gustul plăcut al lichidităţii. Ce să vezi? Nu a mai fost posibil, abia de la jumătate în jos mai avea loc discuţia, din care mai era şi comisionul de 20%. Şi când este vorba de loturi adjudecate la câteva zeci de mii de euro, jumătăţile încep să conteze.
Un alt ghinion al „pieţei” despre care vorbim l-au reprezentat experţii independenţi, angajaţi de Parchet să evalueze corect obiectele confiscate, bănuiesc cu intenţia de a recupera prejudicii, nu din curiozităţi invidioase ale procurorilor. Au fost constatate foarte multe falsuri, nici măcar de epocă, falsuri noi, făcute prost. Numărul de falsuri constatate după expertizele parchetului a fost peste proporţia uneori inevitabilă în proximitatea acestui tip de îndeletnicire, a escrocheriei în artă, mai precis.
La fel s-a întâmplat şi când a avut loc vestitul desant al autorităţii statului român, poliţie, mascaţi, reporteri, după reţeta consacrată, autoritate atrasă de impactul recuperării unor artefacte dacice. În opinia mea, tot falsuri… Deserviciul adus Artmark a fost imens şi nemeritat de această dată, vina a fost covârşitor a experţilor acreditaţi pe acel segment, nu a filosofiei de funcţionare a casei, aşa cum se întâmplă în cazul artei plastice. Nimic şi nimeni nu a mai avut interesul să clarifice acea situaţie poate pentru că, oricare ar fi fost informaţia corectă, nu ar mai fi adus nimănui beneficii, nici casei, nici statului, nici celor care au decis acţiunea, nici acelora care au pus în circulaţie obiectele „străvechi”. Este posibil să fi fost plătite şi nişte poliţe cu acea ocazie. În concluzie, aşa cum Artmark a dus la un anumit nivel, la un moment dat, această albie de colectare a banilor din societate, piaţa operei de artă, a reuşit să o şi obstrucţioneze", mai nota sursa citată.
Cea mai mare casă de licitații de artă din România, călcată de procurorii DNA. Interpol a intrat pe fir
În 2016, procurorii au făcut percheziții la două galerii de artă din București. Una dintre casele de licitații vizată de procurorii anticorupție a fost Artmark, cea mai mare casă de licitații de artă. Mai multe persoane sunt bănuite că ar fi deținut ilegal artefacte care aparțin patrimoniului național, potrivit ziuadeconstanta.ro.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mii de tablouri semnate de pictori celebri, peste 1.000 de monede antice, printre care trei kosoni de mare valoare, şi statuete, care, în mod normal, ar fi trebuit să fie deţinute în mod normal de reprezentanţii Muzeului Național de Istorie. În urma acestei acţiuni, procurorii au deschis un dosar penal in rem pentru spălare de bani.
“În intervalul 25 - 26.02.2016, au fost efectuate percheziții la două galerii de artă din București și la domiciliile unor persoane cu privire la care existau date că ar deține bunuri sustrase din situri arheologice românești protejate. Cu prilejul acestor activități au fost identificate și ridicate pentru examinare, mai multe loturi de bunuri arheologice: 3 monede Koson din aur, 1.050 monede antice din argint (denari romani, tetradrahme etc.), 102 artefacte din metal (o armă dacică tip sica, depozite de unelte etc.), 12 statuete și vase ceramice (inclusiv aparținând culturii Cucuteni) care au fost depuse în custodia Muzeului Național de Istorie a României, București. Au mai fost indisponibilizate și sunt în curs de examinare circa 2.000 tablouri oferite la vânzare de către casele de licitații”, se arată în comunicatul Parchetului General.
În continuare, prin Interpol, sunt urmărite tezaurele care formează obiectul mai multor cauze: un tezaur de monede Lysimach, din aur (30 de kg.), tezaure de monede Koson din aur (25 de kg.),un tezaur de monede Koson din argint, 5 scuturi regale din fier, 11 brățări spiralice din aur şi tezaure de denari romani (imitații dacice) etc.
Conform procurorilor ,“în perioada 1998 – 2015, grupări cuprinzând 34 inculpați, braconieri ai siturilor arheologice” au sustras, au exportat illegal şi au spălat pe piața antichităților mai multe tezaure monetare și alte artefacte sustrase din siturile arheologice ale Munților Orăștie, cauzând un prejudiciu de peste 2.500.000 euro.
Istoria tumultoasă a casei de licitații Artmark
Afacerea Artmark a început în 2008, cînd Alexandru Bâldea, avocat al Grupului Rompetrol, partener fondator al Casei de avocatură Buduşan, Bîldea & Asociaţii, a înfiinţat casa de licitaţii, împreună cu Radu Boroianu, fost ambasador al României în Elveţia.
Afacerea a debutat cu un împrumut de 2 milioane de euro, luate de la un fond de investiţii elveţian, la care Dinu Patriciu era acţionar. Împrumutul i-a fost acordat cu sprijinul direct al lui Patriciu, iar banii au fost folosiţi pentru achiziţionarea primelor opere de artă scoase la licitaţie.
Iniţial, acţionarii afacerii au fost Alexandru Bâldea (acţionar majoritar), Radu Boroianu şi Dinu Patriciu, prin fondul elveţian de investiţii. După ce Bâldea reuşeşte să achite împrumutul, l-a scos din acţionariat pe Dinu Patriciu și a răscumpărat acţiunile deţinute de Radu Boroianu.
