Inculpatul a fost trimis în judecată, în septembrie 2023, pentru lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie calificată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Bărbatul se află, în prezent, în arest preventiv. Cazul este halucinant și putea avea un deznodământ tragic.
Au fost momente grele pentru tânărul șofer, care a fost luat captiv de un bărbat, pentru aproximativ o jumătate de oră, în propria mașină. Incidentul a avut loc pe 25 iulie 2023, în jurul orei 17.00.
În timp ce șoferul se afla la volanul autoturismului staționat, pe scaunul din dreapta față s-a urcat un individ, în bustul gol, care a început să îl amenințe cu un cuțit. Acesta i-a băgat mâna în gât și i-a spus să facă tot ce îi spune, astfel îl va omorî, susținând și că este drogat, scrie adevarul.ro.
Inculpatul a dat dovadă de un tupeu incredibil, fapt ce sporește gravitatea infracțiunilor.
Prostituata îi luase tâlharului tricoul pentru că nu plătise pentru sex
Sub amenințarea cuțitului, șoferul a prins teamă și a început să îl asculte, în totalitate, pe tâlhar. A aflat că acesta fusese lăsat fără tricou de către o prostituată cu care făcuse sex, dar căreia nu-i plătise seviciile. Șoferul i-a dat 50 de lei pentru a plăti prostituata și a fost obligat de tâlhar să meargă la femeie ca să-și recupereze tricoul.
„Inculpatul i-a cerut persoanei vătămate suma de 50 de lei, spunându-i că îi este necesară pentru a plăti o prostituată și a recupera de la aceasta un tricou. De teamă, i-a dat suma de 50 de lei, iar inculpatul i-a cerut, amenințându-l cu un cuțit, să îl transporte la prostituată (…). Când au ajuns în apropierea podului ..., inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate să oprească în dreptul unei persoane de sex feminin căreia i-a dat cei 50 de lei, femeia dându-i în schimb un tricou”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Când a crezut că întreg calvarul s-a încheiat, victima a fost în continuare amenințată.
I-a furat banii pentru operația copilului
După ce și-a recuperat tricoul, tâlharul s-a îmbrăcat și i-a cerut șoferului să îl transporte acasă.
„Persoana vătămată a menționat că inculpatul a ținut cuțitul în mâna stângă, îndreptat către aceasta cât timp era la volan și că inculpatul l-a apropiat inclusiv de gât și de corp, dar că nu a atins-o, iar când se aflau în zone aglomerate, inculpatul a avut grijă să țină cuțitul coborât, între scaune, pentru a nu fi văzut”, susțin procurorii în rechizitoriu.
Pe drum i-a luat șoferului telefonul mobil, dar și 650 de euro din portofel. Șoferul ostatic l-a rugat pe agresor de mai multe ori să nu îi ia banii, pentru că îi trebuie pentru operația copilului său. Dar tâlharul i-a promis că îi va returna banii când va ajunge la destinație. Pe drum, acesta chiar a vorbit, timp de câteva secunde, cu o persoană de pe telefonul furat.
După ce au mers câțiva kilometri, au ajuns pe o stradă din comuna Mărăcineni, localitate vecină cu Piteștiul, unde tâlharul i-a cerut victimei să oprească. A coborât din autovehicul și a fugit către calea ferată din apropiere, având asupra sa banii și telefonul mobil.
Tâlharul era recidivist
După mai multe zile de la incident, victima, care a fost grav afectată de cele întâmplate, și-a făcut curaj și a anunțat poliția. La scurt timp, inculpatul a fost reținut și apoi arestat preventiv.
S-a constatat că este vorba despre un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care nu se afla la primul contact cu legea penală, acesta săvârșind infracțiunea în stare de recidivă. El avea la activ o condamnare cu suspendare, de 2 ani și 6 luni, pe care a primit-o în urmă cu doi ani, pentru tâlhărie și furt. Noua infracțiune a fost săvârșită pe parcursul termenului de supraveghere stabilit de către instanța de judecată.
În fața anchetatorilor, inculpatul și-a recunoscut parțial faptele. A susținut doar că i-a sustras portofelul și telefonul persoanei vătămate, fără a folosi amenințări sau alte acte de violență.