În plus, Toma ar fi încercat să influențeze declarațiile pe care pădurarul le-a dat ulterior la DNA. Pădurarul, Dan Furdui, a fost de asemenea inculpat pentru dare de mită.
Ce au anunțat anchetatorii
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, iar în cadrul acestuia apare și Inspectoratul de Poliție Județean Alba, în calitate de parte civilă. Potrivit procurorilor, Toma a primit mită lemne în data de 24 septembrie 2021, în legătură cu actele de urmărire penală într-un dosar deschis pe numele lui Furdui. În schimbul materialului lemnos, în valoare de aproximativ 2000 de lei, Toma ar fi intervenit pentru favorizarea pădurarului în dosarul penal nr. 333/P/2021.
Ulterior, pe 9 decembrie 2023, Toma ar fi încercat să influențeze declarațiile lui Furdui în dosarul penal nr. 18/P/2021 al Direcției Naționale Anticorupție, având un comportament intimidant pentru a-l determina pe acesta să mintă în fața anchetatorilor.
Dosarul, aflat în prezent în faza de cameră preliminară la Tribunalul Alba, continuă să fie analizat de instanță.