Unirea Urziceni, noua campioană a României!
Unirea Urziceni şi Steaua au încheiat miercuri la egalitate, scor 1-1, în ultima etapă, iar ialomiţenii au câştigat punctul necesar pentru a-şi trece în palmares primul titlu din istorie, indiferent de decizia de joi a TAS, în cazul Timişoara. Şi asta pentru că bănăţenii au pierdut la Braşov şi au rămas la 9 puncte în spatele Unirii. Steaua a avut emoţii, şi după finalul meciului, pentru că a aşteptat încheierea partidelor contracandidatelor, însă până la urmă a avut noroc şi a prins in extremis un loc de Europa League.
Unirea nu avea nevoie decât de un singur punct în meciul cu Steaua, iar echipa gazdă şi-a atins scopul la finalul celor 90 de minute. De partea cealaltă, roş-albaştrii mizau pe un succes, pentru a se califica în Europa League fără a depinde de celelalte rezultate.
La 90 de minute de cel mai important moment din istoria clubului, şi cu trofeul pe masă, ialomiţenii au început decis meciul, însă au avut în faţă exact defensiva Stelei care acum trei ani juca o semifinală de Cupa UEFA. În plus, lipsa primilor trei marcatori ai echipei, suspendaţi, pe bancă sau transferaţi (Bilaşco, Onofraş, Mara) se resimte în angrenajul gazdelor, în timp ce Steaua oricum nu excelează la capitolul atac.
Prima ocazie a meciului vine abia la jumătatea primei reprize, când Szekely prinde un şut de zile mari de la 35 de metri, dar Arlauskis, puţin ieşit, se redresează şi scoate de sub bară. Vine şi replica gazdelor, dar Dănălache trimite mult peste poartă, din unghi, după o pătrundere în careul Stelei, pe partea stângă.
Partida e mult mai spectaculoasă în repriza secundă. Chiar în debut, B. Stancu înscrie în poarta fostei sale echipe, după o fază la care un aport important a avut A. Ionescu. Ex-olteanul a câştigat un duel pe partea stângă, a pătruns în careu, apoi a centrat în faţa porţii, de unde Stancu a pus un lat la colţul lung. 1-0 pentru Steaua, care era în Europa League.
Doar că avantajul oaspeţilor nu durează decât câteva minute. Dan Petrescu îl scoate pe T. Bălan şi-l trimite pe teren pe Rusescu, iar vârful îşi face rapid datoria. În minutul 53, Rusescu aduce egalarea cu un gol spectaculos, după un şut superb, din întoarcere, de la limita careului mare.
Până la final nu se mai întâmplă nimic, iar Unirea câştigă punctul care-i aduce titlul, primul după 55 de ani, în timp ce Steaua va juca şi în sezonul următor în Europa, în noua competiţie Europa League, care va lua locul Cupei UEFA.
Vezi aici cum s-a desfăşurat meciul Unirea Urziceni - Steaua, scor 1-1.