MENIU

Rețeta genialității, descoperită de oamenii de știință

Rețeta genialității, descoperită de oamenii de știință

Ai impresia că ai putea fi genial? Consideri că ai o inteligență peste medie și ai vrea să te convingi dacă ești într-adevăr "sărutat de geniu"? Publicația The Week prezintă o analiză surprinzătoare a caracteristicilor necesare pentru a fi genial, iar accentul nu cade pe inteligența ieșită din comun ci pe capacitatea de muncă până dincolo de epuizare într-un domeniu de care trebuie să fii preocupat în mod aproape obsesiv.

Există cinci caracteristici care indică genialitatea, spun oamenii de știință, potrivit Agerpres.

Prima dintre aceste calități este de a te lăsa condus de curiozitate. În cartea sa, "Creativity", eminentul psiholog american de origine ungară Mihaly Csikszentmihalyi, fostul șef de catedră al Facultății de Psihologie din cadrul Universității din Chicago, dar și al catedrei de sociologie și antropologie de la Lake Forest College, a realizat interviuri cu 91 de indivizi excepționali din diverse domenii, printre care și 14 laureați ai Premiului Nobel.

Una dintre concluziile sale este că "persoanele creative de succes trebuie să dispună din abundență de două lucruri: curiozitate și motivație". Aceste persoane sunt absolut fascinate de subiectul lor de excelență, iar chiar dacă alții pot fi mai inteligenți, dorința puternică a primilor de a reuși rămâne factorul decisiv.

O altă caracteristică ne dezvăluie că accentul nu cade nici măcar pe educația superioară și excelența universitară, ci pe perseverență în domeniul de interes. Nu toate geniile au avut un IQ extrem de ridicat și nu toate geniile au avut doctoratul luat. De fapt, conform acestei analize, majoritatea geniilor au avut un nivel al educației similar abandonului școlar în etapele de învățământ liceal.

Keith Simonton, profesor la University of California din Davis, a coordonat un studiu la scară mare, concentrat pe mai mult de 300 de personalități creatoare care au trăit în perioada 1450 — 1850. Dintre aceștia evident că nu puteau lipsi personalități precum Leonardo da Vinci, Galileo, Beethoven sau Rembrandt. Keith Simonton a determinat nivelul formal de educație de care au beneficiat aceștia și le-a măsurat nivelul de excelență în funcție de spațiul care le-a fost acordat într-o serie de lucrări de referință. El a descoperit că relația dintre educație și eminență, atunci când este transpusă într-o funcție grafică, arată ca o literă "U" răsturnată: Cei mai eminenți și creativi indivizi au fost cei care au primit un nivel moderat de educație, corespunzător aproximativ primelor zece clase. Mai puțină educație decât zece clase, sau mai multă, corespunde în grafic unei eminențe creative din ce în ce mai reduse.

Însă ce-i unește pe toți oamenii geniali în domeniul lor este capacitatea extraordinară de muncă în respectivul domeniu. Majoritatea covârșitoare a oamenilor de geniu sunt dependenți de munca lor.

Mai multe articole despre:
reţetă oameni de ştiinţă genii genialitate