MENIU

Wozniak a anunţat că se retrage din tenis!

Jucătoarea canadiană de tenis Aleskandra Wozniak a anunţat că îşi încheie cariera cu efect imediat, după 13 ani în circuitul profesionist, perioadă în care a reuşit să câştige un titlu WTA la simplu.

''Ultimii ani au adus multe dificultăţi din cauza accidentărilor, dar am continuat să lupt deoarece încă eram pasionată de sportul meu. Şi azi iubesc la fel de mult tenisul, dar, din cauza accidentărilor, corpul meu nu mai este capabil să fie la sută la sută şi a venit timpul să întorc pagina'', a declarat Wozniak, potrivit Agerpres.

Wozniak (31 ani) a câştigat singurul său titlu WTA la simplu în 2008, la Stanford, învingându-le pe rând pe Francesca Schiavone, Serena Williams şi Marion Bartoli. Jucătoarea canadiană a mai disputat două finale, în 2007 la Fes şi în 2009 la Ponte Vedra Beach, ajungând în acest an şi până în optimi la Roland Garros. Cel mai bun rezultat al său în ţara natală a fost în 2012, la Rogers Cup, atingând sferturile de finală.

Cea mai bună clasare din cariera sa la simplu a fost locul 21 în 2009.

Aleksandra Wozniak deţine recordurile de cele mai multe victorii pentru echipa de Fed Cup a Canadei (40), cele mai multe victorii al simplu (32) şi cele mai multe dueluri jucate (36). De asemenea, a evoluat la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012.

Mai multe articole despre:
Wozniak se retrage