MENIU

Doliu uriaș în lumea fotbalului. A murit fostul căpitan al echipei Liverpool

Doliu uriaș în lumea fotbalului. A murit fostul căpitan al echipei Liverpool

 Ron Yeats, legendarul căpitan al echipei Liverpool, a murit la vârsta de 86 de ani, anunță presa străină.

Fostul fundaș scoțian a fost membru al echipei Liverpool care a câștigat titlul în Second Division în 1962. Ulterior, a obținut două titluri în prima ligă, precum și Cupa Angliei și Cupa Ligii de trei ori.

A jucat 454 de meciuri înainte de a se alătura echipei Tranmere Rovers în 1971.



Mai mult de 400 dintre aceste apariţii au fost în calitate de căpitan, un număr depăşit doar de Steven Gerrard.

În ianuarie, el a fost diagnosticat cu boala Alzheimer.

„Liverpool FC deplânge trecerea în nefiinţă a legendarului fost căpitan Ron Yeats”, se arată într-un comunicat al clubului. „În cuvintele lui Bill Shankly, un "colos" în istoria clubului.



„Gândurile tuturor celor de la LFC sunt alături de soţia lui Ron, Ann, de întreaga sa familie şi de prietenii săi în aceste momente incredibil de triste.”

Yeats a fost selectionat de două ori în naționala Scoției în 1964 și 1965. A început să joace la Dundee United, înainte de a se transfera la Liverpool în 1961. De asemenea, a evoluat pentru Stalybridge Celtic și Barrow și a avut o experiență în American Soccer League.

Yeats s-a întors în Anglia pentru scurte intervale la Formby și Rhyl înainte de a se retrage din activitate în 1977. În 1986, a revenit la Liverpool ca și scouter șef, ocupând această poziție până la retragerea sa în 2006.

Steagurile de pe Anfield şi de pe terenurile de antrenament ale lui Liverpool vor fi coborâte la jumătate de catarg în semn de respect.

INFP anunță activitate seismică intensă în România. S-a produs încă un cutremur important

Mai multe articole despre:
fotbal doliu liverpool