În cât timp se anulează o amendă de circulație și în ce perioadă se prescrie o infracțiune rutieră?
Legea stabilește că anumite amenzi contravenționale pot fi plătite la jumătate, în termen de 15 zile. Dar, sunt șoferi care nu vor să achite amenda, ci așteaptă ca aceasta să se prescrie.
În momentul în care un conducător auto încalcă legea rutieră, riscă să fie sancționat cu amendă contravențională. Anumite abateri rutiere sunt considerate, însă, infracțiuni.
Legea stabilește că anumite amenzi contravenționale pot fi plătite la jumătate, în termen de 15 zile. Dar, sunt șoferi care nu vor să achite amenda, ci așteaptă ca aceasta să se prescrie.
După câte luni se anulează amenda de circulație
Legislația stabilește un anumit termen în care se prescrie amenda de circulație, dacă aceasta nu e plătită de contravenient.
Conform legii, orice datorie la bugetul local sau de stat se prescrie:
- Dacă sancțiunea e aplicată la mai mult de 6 luni de la data săvârșirii faptei;
- Dacă procesul-verbal nu a fost comunicat contravenientului în termen de 2 luni de la data aplicării sancțiunii;
- Dacă statul nu a cerut executarea silită a amenzii contravenționale, în termen de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost aplicată sancțiunea.
Așadar, șoferul scapă de amendă în cazul în care autoritățile nu au declanșat executarea silită în termenul legal.
De exemplu, dacă sancțiunea a fost aplicată pe data de 30 decembrie 2023, termenul de 5 ani curge începând din 1 ianuarie 2024.
Deci, amenda de circulație se anulează automat după cel puțin 61 de luni din momentul în care a fost aplicată. Sau după cel mult 72 de luni, în cazul în care sancțiunea a fost aplicată la începutul anului.
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră?
În cazul infracțiunilor rutiere, însă, termenul de prescripție este diferit.
De exemplu, conducerea unei mașini sub influența alcoolului, a drogurilor sau vătămarea corporală a unei persoane sunt considerate infracțiuni.
Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:
- 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;
- 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani;
- 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
- 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
- 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.
Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue, termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act.
În cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârşirii acţiunii sau inacţiunii şi se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs.