MENIU

Traian Băsescu a picat și testul ,,ABBA''

<p>Băsescu&nbsp;</p>

Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a postat, duminică seara, un mesaj pe o reţea de socializare în care amintea de trupa ABBA, apreciind faptul că suedezii au ştiut să se retragă atunci când au simţit că au oferit publicului tot ce au putut şi că îi respectă pe cei şase membri ai formaţiei.

Utilizatorii i-au atras atenţia fostului şef de stat asupra faptului că trupa ABBA era formată din 4 membri, însă Traian Băsescu a insistat asupra numărului, ironizând comentariile primite. Acesta le-a răspuns urmăritorilor săi că ” Atâţia mi-au ieşit mie la socoteală”.

De asemenea, Băsescu a ţinut să ia apărarea celor care au difuzat concertul, mai ales după numeroasele critici aduse momentului muzical:  ”Ţine cont că nici măcar n-au fost toate marile şlagăre, a fost un concert din anii 70, fără utilizarea unor tehnologii avansate pentru procesarea sunetului.”

Deşi iniţial scrisese ”şase suedezi”, Băsescu a editat postarea şi a scris după "cei şase suedezi" o paranteză: "4+2". Cu toate acestea, el nu a precizat care sunt ceilalţi doi membri ai trupei la care s-a referit.

Duminică seară, în cadrul finalei Eurovision România, trupa Arrival a susţinut un concert în care a interpretat mai multe melodii ale formaţiei suedeze ABBA.  Traian Băsescu a crezut că la TVR cântă celebra formaţie suedeză?

Mai multe articole despre:
null