Ciolacu, după previziunile Fitch privind DEFICITUL excesiv: "Suntem primul stat european care avem un deficit bazat pe investiții" - VIDEO
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, vineri, că rectificarea bugetară din acest an este pozitivă. De asemenea, șeful guvernului a anunțat că deficitul bugetar este „sustenabil”, în ciuda unor estimări pesimiste lansate cu doar o zi înainte de către agenția de rating financiar Fitch.
„Este pozitivă și pe venituri, plus că se crește deficitul. E normal că este un surplus. (...) Deficitul bugetar la 6.9% sustenabil, ținând cont că 84% din deficit merge în zona de investiții. Suntem primul stat european care avem un deficit bazat pe investiții. La fel a făcut și Germania, și Italia, și Franța. Nu a fost un capăt de țară. (...) În schimb, când a fost un filosof prim-ministru și am avut 9,2 deficit investițiile erau undeva la 1,75%. Vă dați seama cât era pe consum? Acum marja de consum este foarte limitată și asta este important să menținem”, a afirmat Ciolacu.
România ar putea fi nevoită să îngheţe cheltuielile pentru a-şi reduce deficitul, au avertizat zilele trecute analiștii de la agenţia de evaluare financiară Fitch.