Klaus Iohannis merge la Consiliul European. Ce subiecte arzătoare se vor discuta
Preşedintele Klaus Iohannis va participa joia şi vinerea viitoare la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles unde se va discuta despre relaţia UE – Rusia, dar şi de spre migraţie şi politica comercială.
”Preşedintele va participa joi, 20 octombrie, şi vineri, 21 octombrie, la reuniunea la nivel înalt a Consiliului european de la Bruxelles. Subiectele aflate pe agenda reuniunii vor fi: gestionarea migraţiei, politica comercială, dar şi relaţiile externe şi aş vrea să subliniez faptul că din acest punct de vedere al relaţiilor externe, discuţiile se vor axa pe relaţia dintre UE şi Rusia”, a anunţat purtătorul de cuvând al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.
Discuţia în cadrul Consiului pe tema Rusiei vine după ce în ultimele zile relaţia dintre Paris şi Moscova a cunoscut o deterioarare accentuată.
Jean-Marc Ayrault, ministrul francez de Externe, a anunţat luni că va cere Curţii Penale Internaţionale să ancheteze posibile crime de război comise de Rusia în Siria, asta după ce sâmbătă, Rusia a blocat o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, propusă de Spania şi Franţa, care prevedea încetarea ostilităţilor.