MENIU

Primul metrou fără conductor din China va fi lansat în 2017

În China va circula, începând din 2017, primul metrou fără conductor, pe linia Yanfang din sud-vestul orașului Beijing. Plecările trenurilor, deschiderea și închiderea ușilor, precum și curățenia vor fi operate integral de la distanță, arată Xinhua News, care citează People's Daily, preluat de Agerpres.ro. 

China a inițiat propriul său sistem de metrou complet automat în 2010 și și-a dezvoltat continuu tehnologiile de bază, mai arată sursa citată. Metroul fără conductor, care va utiliza numai tehnologie locală, va începe să funcționeze la sfârșitul anului viitor.

Liniile de metrou din Beijing 3, 12, 17, 19 și noua linie care face legătura cu aeroportul, se află în proiectare în acest moment, iar pe acestea vor funcționa trenuri operate complet automat.

Se așteaptă ca lungimea totală a liniilor de metrou complet automate din Beijing să ajungă la 300 km până în anul 2020.

Dezvoltarea și utilizarea sistemelor de operațiuni locale face parte din inițiativa ''Made in China 2025'' prin care se dorește modernizarea industriei chinezești. Mișcarea va contribui de asemenea la întărirea prezenței chinezești în cadrul industriei globale de transport pe șine și la asigurarea securității facilităților-cheie de infrastructură ale țării, mai arată sursa citată.

Mai multe articole despre:
China metrou conductor