MENIU

Jurnalul unei stewardese: totul despre raporturile sexuale de la bord

Un jurnal în care sunt descrise activităţi sexuale la care o stewardesă din Olanda a luat parte a fost descoperit de soţul acesteia. El se luptă acum prin tribunale ca să facă totul public.

Jurnalul, care aparţine unei stewardese măritate, era stocat pe un calculator, iar în el erau descrise raporturile sexuale pe care aceasta le-a întreţinut cu membrii echipajelor de pe liniile aeriene low-cost. Alte detalii arată cum activităţile sexuale aveau loc în avioane, în hoteluri sau când aveau escale.

Descoperirea a fost făcută de soţul femeii care vrea ca toată povestea să ajungă în ochii presei şi pe reţelele de socializare. Acum, soţia bărbatului şi linia aeriană încearcă să blocheze toate aceste atacuri, iar primul termen al procesului a avut loc la Haga. Apelul ar fi fost completat chiar de către stewardesă, susţinută de compania aeriană, scrie cotidianul metro.co.uk. Avocaţii apărării au făcut o plângere împotriva bărbatului şi au declarat că se tem că discuţiile de pe e-mail vor ajunge în mâinile mass-media.

Un purtător de cuvânt al unei linii aeriene low-cost a declarat pentru Mail Online că: "Noi luăm totul foarte în serios. O cercetare internă a arătat că siguranţa pasagerilor nu a fost niciodată pusă la îndoială".

Mai multe articole despre:
jurnalul unei stewardese