MENIU

VIDEO | Incendiu pe un drum din Tulcea. O mașină s-a făcut scrum după ce a fost cuprinsă de flăcări

Sursa foto: ISU Tulcea

O mașină s-a făcut scrum după ce a fost cuprinsă de flăcări, în timp ce se afla în trafic. Incidentul a avut loc pe un drum din județul Tulcea. 

Șoferul a reușit să oprească autoturismul pe marginea drumului imediat după ce a văzut că, de sub capotă, iese fum.

A coborât rapid și a sunat la 112 însă, în doar câteva secunde, mașina a fost cuprinsă în totalitate de flăcări.

Salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină la ieșire din localitatea Nufărul pe DJ 222 pentru stingerea unui autoturism.

La fața locului a fost trimis un echipaj format din 5 subofițeri cu o autospecială de stingere Cu apă și spumă care în mai puțin de 10 minute au reușit să lichideze incendiul care se manifesta generalizat.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime ori alte pagube materiale.

Pompierii ajunși la fața locului spun că totul s-ar fi produs din cauza unui scurt circuit. 

Mai multe articole despre:
incendiu tulcea masina incendiu tulcea