MENIU

Veste excelentă despre cea mai așteptată autostradă din România

Compania de Drumuri va scoate în curând la licitaţie primele două secţiuni din autostrada Piteşti - Sibiu.

Traseul final al autostrăzii Piteşti - Sibiu a fost stabilit, iar în cel mai scurt timp vor fi scoase la licitaţie secţiunile 1 şi 5 ale acestui obiectiv, a anunţat, vineri, Ministerul Transporturilor, într-un comunicat de presă.

'Suntem conştienţi cu toţii că România are nevoie de un program serios de construcţii de autostrăzi. Pentru aceasta, la minister, cât şi la CNAIR, se lucrează intensiv, astfel încât proiectele să aibă o coerenţă în implementare. În perioada imediat următoare se vor redeschide şantierele, iar prioritatea noastră rămâne monitorizarea constantă a derulării acestor proiecte', a menţionat ministrul de resort, Răzvan Cuc, în cadrul unei vizite pe care a făcut-o, vineri, împreună cu reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în judeţul Argeş.

Ministrul s-a întâlnit la Piteşti cu reprezentanţii autorităţilor locale şi cu parlamentari argeşeni, iar discuţiile s-au axat pe proiectele de infrastructură rutieră esenţiale pentru această zonă, precum şi pe soluţiile care ar putea conduce la finalizarea şi modernizarea mai multor drumuri naţionale de interes local.

Potrivit sursei citate, un obiectiv prioritar cuprins în Master Planul General de Transport şi în Programul de Guvernare este autostrada Piteşti-Sibiu. Reprezentanţii CNAIR au stabilit deja traseul final şi urmează ca, în cel mai scurt timp, să fie scoase la licitaţie secţiunile 1 şi 5 ale acestui obiectiv.

Mai multe articole despre:
autostradă