MENIU

O nouă rundă de consultări cu partidele pentru stabilirea datei prezidențialelor. Pe cine vrea Ciolacu să convingă

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte PSD, continuă, în această dimineață, consultările cu partidele politice pe tema datei de organizare a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Totul, în timp ce Coaliția este la un pas să se rupă definitiv. Ieri, cei din opoziție, printre care șefa reziștilor, liderul AUR și senatoarea putinistă au profitat de șansa de a discuta cu premierul și l-au atacat în repetate rânduri. Toți au cerut ca alegerile să fie la termen. Astăzi este ultima zi în care Guvernul mai poate adopta hotărârea pentru mutarea alegerilor în septembrie, așa cum își dorea președintele PSD. 

Şeful Executivului a anunţat încă de vinerea trecută că îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze.

Luni, la discuţiile cu prim-ministrul au participat, pe rând, reprezentanţii USR, AUR, UDMR, SOS România, cei ai Grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor şi cei ai PUSL. Marţi, dialogul va continua cu reprezentanţii REPER şi cei de la Forţa Dreptei.

Delegaţia USR a reafirmat, la discuţiile de la Guvern cu privire la calendarul alegerilor, că doreşte respectarea legii şi alegeri la termen, după cum a declarat preşedintele formaţiunii, Elena Lasconi.

"Acest dialog cred că nu îşi avea rostul, dacă se înţelegeau între ei, dar se pare că se joacă de-a democraţia. O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare. (...) Noi am fost fermi, la fel ca în declaraţiile de dinainte - am spus respectarea legii şi alegeri la termen", a declarat Lasconi la Guvern.

Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat că formaţiunea sa era pregătită pentru alegeri prezidenţiale pe data de 15 septembrie, dar premierul Marcel Ciolacu "a fost păcălit din nou", "pare captiv unor grupuri de interese" şi ia în calcul luna decembrie.

"Am văzut un premier la care diferite grupuri de interese pe care nu le cunosc au ajuns. Mă temeam că este mincinos, e mai mult şi mai grav decât faptul că este mincinos. Nu poate, este neputincios. A anunţat un calendar. Nu ştiu cu ce este şantajat domnul Ciolacu. Pe noi nu ne interesează când sunt alegerile, altele sunt problemele românilor, dar eram pregătiţi pentru 15 septembrie. Şi mâine se poate da hotărârea de guvern ca alegerile să fie pe 15 septembrie, nu cum s-a afirmat eronat că vineri era ultima zi. Dar la ce feţe triste am văzut acolo, în Palatul Victoria, e clar că a pierdut domnia. (...) Practic, a fost păcălit să facă alegeri în iunie comasate şi acum este păcălit din nou", a afirmat Simion.

Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a declarat că Uniunea Democrată Maghiară din România susţine separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare şi a propus, la consultările cu premierul Marcel Ciolacu, de la Palatul Victoria, ca alegerile pentru preşedintele ţării să fie stabilite în luna octombrie.

"Am transmis premierului câteva principii pe marginea cărora credem că ar trebui stabilită data privind alegerile prezidenţiale. În primul rând, credem că această problemă trebuie închisă cât mai rapid. Este responsabilitatea coaliţiei guvernamentale, iar atributul legal al emiterii datei alegerilor este exclusiv al Guvernului. Un al doilea principiu pe care l-am enunţat este cel referitor la necesitatea, după părerea noastră, a separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare. Practic, de 20 de ani votăm într-un asemenea sistem şi credem că este o soluţie bună. Atribuţiile preşedintelui României sunt atribuţii care sunt separate de cele ale Parlamentului, provocările preşedinţiei sunt altele decât provocările Parlamentului", a spus Cseke Attila.

Preşedintele Partidului SOS România, Diana Şoşoacă, a declarat că i-a propus premierului ca alegerile prezidenţiale să se organizeze pe 10 noiembrie, primul tur, şi 24 noiembrie, turul al doilea, iar alegerile parlamentare să fie organizate pe 8 decembrie.

"Am solicitat, din punctul nostru de vedere, pentru a se respecta Constituţia României, să se facă 10 noiembrie şi 24 noiembrie - alegerile prezidenţiale şi 8 decembrie - parlamentare, sau efectiv 10 - parlamentarele, 24 - primul tur, 8 - al doilea tur. Văd că le-au plăcut datele acestea că sunt duminici, pică exact ca în urmă cu cinci ani, 10 şi 24, iar 8 (decembrie - n.r.) le-am spus, cred că nu ştiţi ce este. Este ziua Constituţiei României şi Sfânta Zămislire. Aşa că hai să zămislim un preşedinte pentru România care să respecte Constituţia şi să o facă superioară, aşa cum este ea de fapt şi cum a fost gândită, tuturor instituţiilor europene", a spus Şoşoacă.

Partidul Umanist Social Liberal a susţinut, la consultările cu premierul Marcel Ciolacu, datele calendarului referitoare la alegerile prezidenţiale - 15 şi 29 septembrie, a declarat deputatul Graţiela Gavrilescu, preşedinte al Biroului Executiv al formaţiunii.

"Mesajul PUSL a fost clar. Avem asumat un calendar şi calendarul trebuie respectat de cei care l-au asumat, respectiv alianţa, de cei care conduc, pentru că au deja, să spunem, o bilă albă, în sensul că poporul a dat la alegerile europarlamentare pentru Alianţa PSD - PNL 54%. Asta ce înseamnă: că trebuie ca toţi care şi-au asumat un calendar pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare să îl respecte, astfel încât poporul care i-a votat să fie mulţumit", a declarat Graţiela Gavrilescu.

Reunită luni în şedinţa Biroului Politic Naţional, conducerea PNL a fost de acord, în unanimitate, ca alegerile prezidenţiale să aibă loc la termen, anume în luna noiembrie, a declarat preşedintele formaţiunii, Nicolae Ciucă. "În unanimitate, toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord ca în continuare să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen", a spus liderul liberal.

În contextul în care premierul Marcel Ciolacu a avut consultări cu partidele politice pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an, Nicolae Ciucă a subliniat că, având în vedere coaliţia guvernamentală PNL - PSD, nu era necesară invitaţia la consultări a liberalilor.

"Discuţiile care au fost solicitate de către premier au fost îndreptate către celelalte partide politice. Am văzut această retorică legată de faptul că Partidul Naţional Liberal nu a fost invitat. Păi, nici PSD nu a fost invitat. Ca atare, nu se pune problema să fi fost invitaţi noi sau PSD. Fiecare dintre cele două partide este reprezentat în această echipă de discuţii, de dialog cu partidele politice şi, după ce se vor fi finalizat aceste discuţii, cred că este absolut normal să avem o întâlnire în coaliţie. Aşteptăm de la premier să avem aceste discuţii", a spus el.