MENIU

Sexul după naştere: 13 lucruri pe care nimeni nu ţi le spune

Chiar dacă corpul îşi revine în totalitate după naştere, o femeie poate trece prin tulburări emoţionale atunci când vine vorba de sex după ce a devenit mamă, cu atât mai mult dacă a născut natural.

Nimic nu se compară cu sentimentul de a deveni mamă, de a avea un copil. Însă, odată cu venirea lui pe lume, dar şi după, viaţa unei femei se schimbă fundamental. Ea trebuie să-şi împace rolul de mama cu soţie, fără să uite, însă, că dincolo de toate este Femeie. În acest context, sexul după naştere poate trezi sentimente şi trăiri contradictorii în sufletul şi în minte unei proaspete mămici. Chiar dacă s-a recuperat fizic complet, este aproape imposibil să nu-i treacă prin gând, în “pragul” primului contact sexual “pe acolo a ieşit o fiinţă umană?!” Pe de altă parte, există şi reversul medaliei – cel ca mama să se simtă o adevărat “zeiţă”. Iată câteva dintre schimbările prin care poate trece o femeie devenită recent mama!

1. Sexul poate coborî în topul priorităţilor după “vreau să dorm”

Este solicitant să ştii că un suflet depinde de ţine 24 din 24, 7 zile din 7. Chiar dacă, după naştere, o bună perioadaă mama stă acasă, ea nu conteneşte de treburi de făcut. Sunt o mulţime de sarcini de îndeplinit pentru bunăstarea micuţului. În acest context, priorităţile se schimbă. Înainte sexului urcă, în topul preocupărilor, bebeluşul, casa, dar şi somnul odihnitor de care duce lipsă mama. Între o partida de sex şi un somn de trei orei neîntrerupt deloc, o proaspata mămică va alege, cel mai probabil, somnul.

2. Sau apetitul sexual poate creşte

Unele mame se simt adevărate “femei bionice” după naştere. Consideră că dacă au reuşit să “învingă” travaliul sau chiar şi operaţia de cezariană, nimic nu le mai stă în cale. Mai mult, schimbările hormonale din timpul sarcinii au potenţat anumite atuuri de frumuseţe ale femeii, de regulă părul, care se îndeseşte în timpul celor nouă luni de dezvoltare a micuţului în uter. Totodată, faptul că se pot bucură, într-un final, de un pahar de vin poate favoriza creşterea apetitului sexual al femeilor după naştere. Aşadar, în materie de sex, după naştere, lucrurile nu prea mai stau la fel că înainte: ori sunt pe o pantă ascendentă, ori descendentă.

3. Alăptatul nu este o metodă contraceptivă

Deşi ciclul menstrual lipseşte, o perioada mai lungă de timp, pe parcursul alăptării, asta nu înseamnă că proaspăta mămică nu poate rămâne din nou însărcinată, căci ea continuă să intre, periodic, în ovulaţie. Aşadar, există şansele să rămână din nou însărcinată dacă face sex neprotejat.

4. Deşi ea nu se va simţi atrăgătoare, bărbatul va fi “lihnit” după ea

Chiar dacă o femeie a luat doar 12 kilograme în timpul sarcinii, un număr relativ normal pentru cele nouă luni de dezvoltare a fătului, iar după naştere a dat jos aproximativ cinci kilograme, ea va simţi cele şapte kilograme în plus ca pe o povara psihică greu de dus, cu atât mai mult cu cât a fost preocupată de silueta ei înainte de naştere. Plus că kilogramele în plus de după naştere nu se “aşază” la fel pe corp cum o fac kilogramele în plus apărute pe fondul unei alimentaţii dezechilibrate. Din acest motiv, se prea poate ca femeia, fizic, să nu se simtă atrăgătoare, să se jeneze de burtică rămasă sau de pulpele care i s-au îngroşat. Însă, pentru bărbat, se prea poate să nu conteze aceste aspecte! Dacă nu a avut parte de sex cel puţin în ultimul trimestru al sarcinii, cu siguranţă apariţia soţiei sale, chiar şi în pijamale de casă (dar fără o altă fiinţă în ea), o să i se pară cea mai atrăgătoare privelişte.

5. S-ar putea vedea nevoită să mimeze

Unele femeie după naştere se văd nevoite să mimeze atât entuziasm în faţa propunerii de sex venită din partea partenerilor, cât şi orgasmul uneori. Dar chiar şi în cazul celor mai dezinteresate de sex după naştere, “pofta vine mâncând”, iar dorinţa sexuală va reapărea atâta timp cât nu au încetat să se simtă atrase de partenerii lor.

6. Cel mai mic scâncet este un mare “turn off”

În situaţiile în care “mami” şi “tati” au prins un moment liber şi încep jocurile sexului, se prea poate ca cel mai mic scâncet pe care-l aude femeia să-i taie cheful. Iar partida de sex, începută sau nu, se termină acolo, căci nicio mama nu va putea continua jocul amoros ştiind că copilul ei plânge în altă camera sau, mai rău, îl aude plângând.

7. Avansurile partenerului pot înfuria femeia

“Serios? Tu ai chef de sex? Sunt cusută peste tot de parcă aş fi fost atacată de un urs şi tu ai chef de sex?” Deşi sună exagerat, în unele cazuri aşa se întâmplă. Avansurile soţului pot înfuria peste măsură femeia recent devenită mamă, orice atingere din parte lui scoţând-o din sărite.

8. Proaspăta mămică o să revină la silueta normală, dar nu imediat

O femeie care a născut cu câteva luni în urmă trebuie să ascundă toate revistele şi să închidă toate site-urile în care prezintă alte femei devenite recent mame, dar care arată incredibil de bine. Până una altă, asta e meseria lui Heidi Klum (ca exemplu)! Să arate fantastic la vârstă de 40 de ani după ce a născut 3 copii. În timp, proaspăta mămică îşi va recăpăta silueta, dar trebuie să aibă răbdare.

9. Şi partenerul îşi poate pierde apetitul sexual

În unele cazuri, chiar şi după câteva luni de abstinenţă înainte de naştere, unii bărbaţii îşi pierd apetitul sexual după ce partenera lui a dat naştere copilului lor. Unii (în număr mic, ce-i drept) sunt chiar speriaţi de faptul că ar face sex cu “mama cuiva”. Dar starea lor nu este permanentă, ci va trece în timp, pe parcurs ce se acomodează cu noul membru al familiei şi cu rolurile noi pe care le au (mama-tată, nu doar soţie-soţ).

10. Sânii nu vor participa la partidele de sex

În cazul în care ambii parteneri, deveniţi recent părinţi, sunt puşi pe fapte mari în dormitor, un lucru este cert. Sânii mamei nu vor participa la partidă. În timp ce alăptează, aceştia sunt hipersensibili şi chiar şi cele mai delicate mişcări pot fi dureroase.

11. Femeia care a născut natural îşi face griji pentru vaginul ei

După ce ai scos prin vagin un copil de 50 de centimetri şi 3,5 kilograme, este aproape imposibil să nu-ţi faci griji de starea vaginului! Până una altă, uneori este suficient ca mama să se uite la capul copilului ei şi să-şi facă o mică idee despre cum arată vaginul ei. Însă temerea este nefondată, căci această zona a corpului a fost special concepută că să susţină naşterea.

12. O să fie nevoie de lubrifiant

Pentru că este mai dificil să intre în starea de excitare, este necesară folosirea unui lubrifiant pentru a face “lucrurile să meargă ca pe roate”, în timpul partidelor de sex de după naştere (cel puţin o perioadă). De altfel, pentru unele proaspete mămici, lubrifiantul devine “cel mai bun prieten” din dormitor. Însă, în timp, femeia îşi revine hormonal, iar lubrifierea naturală nu va mai reprezenta o problemă.

13. Sex cu copilul în camera

Poate părea bizar, chiar nepermis pentru persoanele care nu au copii, dar în cazul tinerilor părinţi vor exista momente în care vor face sex cu copilul aşezat în pătuţul lui, în camera lor. Poate sexul va fi mai puţin zgomotos, mai lent în mişcări, mai “înfundat”, dar în primele luni după naştere micuţul chiar trebuie să fie, 99% din timp, în apropierea mamei sale, chiar dacă el doarme, iar ea face sex cu tati.

Sursa: lyla.ro

Mai multe articole despre:
sex cuplu sarcină