MENIU

RIHANNA a încheiat primul concert în România. Zeci de mii de fani au văzut-o "în realitate"

Rihanna a urcat prima dată pe o scenă din România. 50 de mii de oameni au fost  la concertul din Piaţa Constituţiei, din Bucureşti, care trebuia să înceapă în jurul orei 21, însă artista a întârziat, aproximativ jumătate de oră. 

CONCERT RIHANNA la BUCUREŞTI. Rihanna a păşit pe scenă, în jurul orei 21.30, însoţită de dansatorii ei.
Staff-ul artistei numără în total peste 100 de persoane.
Show-ul a durat aproximativ 80 de minute, însă fanii au fost dezamăgiţi că timpul a fost prea scurt!


Rihanna a aterizat în Bucureşti, duminică după amiază! 

Artista a cerut ca în spatele scenei să îi fie amenajat un apartament, care să fie decorată în alb şi negru, argintiu şi violet, unde vor fi canapele, covoare, perne şi plante de interior. Vedeta a cerut trandafiri albi, fără parfum, şi lumină difuză, ca să se poată relaxa. 

 

Brigada Rutieră a Capitalei va dispune măsuri specifice din competenţă în sensul restricţionării traficului, astfel:

 

 -14 și 15 august 2016, între orele 12.00 – 01.00, se închide circulația rutieră pe Bd. Unirii, ambele sensuri, între Bd. I. C. Brătianu și Bd. Libertății și pe Bd. Libertății, între Calea 13 Septembrie și Bd. Națiunile Unite.

CONCERT RIHANNA la BUCUREŞTI. Sunt recomandate rute ocolitore

- dinspre bd. Ghencea:  prin Calea 13 Septembrie – bd. Tudor Vladimirescu – bd. George Coşbuc – bd. Regina Maria – Piaţa Unirii  sau  Calea 13 Septembrie – Str. Izvor – str. B.P. Haşdeu –  bd. Vasile Pârvan – Str. Știrbei Vodă;

- dinspre Piaţa Alba Iulia: prin bd. Unirii – bd. I.C. Brătianu – Splaiul Independenţei – Pod B.P. Haşdeu – str. B.P. Haşdeu – str. Izvor – Piaţa Arsenalului – Calea 13 Septembrie.

CONCERT RIHANNA la BUCUREŞTI. Show-ul pe care Rihanna îl susţine duminică, 14 august, în Capitală, face parte din The Anti World Tour 2016, turneu ce a început în toamna anului trecut în America şi care continuă şi pe parcursul acestui an.

CONCERT RIHANNA la BUCUREŞTI. La ce oră începe concertul:

Program concert Rihanna la Bucureşti:

17:30 – deschiderea portilor

18:00 – 18:45 – Nick Yume

19:15 – 20:15 – Delia

21:00 – 23:00 – CONCERT RIHANNA la BUCUREŞTI

CONCERT RIHANNA la BUCUREŞTI. Rihanna, care va veni în România alături de un staff impresionant, a cerut o cameră de relaxare amplasată în spatele scenei, care să fie decorată în alb şi negru, argintiu şi violet, unde vor fi canapele, covoare, perne şi plante de interior, au anunţat organizatorii. Camera va fi iluminată difuz, cu lampadare şi veioze, dar şi lumânări parfumate, potrivit cerinţelor cântăreţei. Rihanna a cerut, de asemenea, să-i fie procuraţi trandafiri cu cozi lungi şi cozi scurte, fără parfum, proaspăt tăiaţi.

Organizatorii au anunţat, de asemenea, că Rihanna a cerut un meniu cu mâncare organică, supe şi sushi, dar şi garnituri de legume crescute după tipicul bio.

CONCERT RIHANNA la BUCUREŞTI. Reguli de acces pentru public: organizatorii îi roagă pe participanți să nu aducă la concert: binocluri, sticle, bidoane de plastic, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, parfumuri, umbrele, scaune, arme, lanţuri, obiectepericuloase, bagaje sau genți voluminoase, aparate foto (de orice fel, nu doar profesionale), aparate de înregistrare audio-video (de orice fel), tablete/IPad-uri, pentru căă accesul cu ele va fi strict interzis.

În caz de ploaie, participanții sunt rugați să golosească pelerine de ploaie deoarece accesul cu umbrele nu este permis. Accesul cu medicamente este permis doar în baza reţetei medicale aferente. Accesul cu aparate de fotografiat și camere de luat vederi în perimetrul locației este interzis sau dacă vor fi găsite asupra participanților vor fi confiscate. Se permite accesul doar cu telefoanele mobile.

CONCERT RIHANNA la BUCUREŞTI. La intrarea in locație, toți participanții vor fi percheziționați de către agenții de securitate.

Accesul cu alimente și băuturi din afara locației nu este permis. Vor exista puncte de vânzare în perimetrul concertului de la care se vor putea achiziționa băuturi răcoritoare și gustări. Pentru eficientizarea accesului la bar, toate produsele vor fi achiziționate în baza unor jetoane ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate în incinta locației.

 

Unii au venit cu noaptea-n cap!

Când eşti fan adevărat nu contează câte ore aştepţi în picioare sau în soare. Tinerii sunt nerăbdători şi spun că până la 21 orele trec infernal de greu.