Putin susține că statele occidentale și-au dat un „AUTOGOL” prin impunerea de sancțiuni Rusiei. AVERTISMENTUL președintelui rus
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că țările occidentale și-au marcat un „autogol” prin impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei din cauza invaziei din Ucraina, sancțiuni care, în opinia sa, au dus la „deteriorarea economiei în Occident”, relatează The Guardian.
Vorbind despre starea economiei interne a țării sale, Vladimir Putin a declarat, potrivit Reuters, că inflația se stabilizează și că cererea s-a normalizat, relatează G4Media.ro.
Președintele rus spune că sancțiunile impuse Rusiei de „țările neprietenoase” au „impactat afacerile” și „complicat logistica bunurilor externe și interne”, potrivit Sky News.
Sectorul serviciilor din Rusia a suferit cea mai gravă cădere a activității din cauza pandemiei de COVID-19, care a lovit în 2020, deoarece consumatorii și întreprinderile au anulat comenzi pe fondul sancțiunilor occidentale tot mai severe după invazia din Ucraina.
Un sondaj în mediul de afaceri a arătat la începutul acestei luni că noile comenzi în cursul lunii martie s-au prăbușit, în condițiile în care restricțiile asupra importurilor și exporturilor au început să se resimtă, iar inflația a crescut prețul serviciilor în cel mai rapid ritm înregistrat vreodată, mai arată sursa citată.
Între timp, Comisia Europeană lucrează deja la cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.
Șefa Comisiei UE, Ursula von der Leyen, plănuiește să extindă sancțiunile către Sberbank - compania de servicii bancare și financiare cu capital majoritar rusesc - și pregătește un mecanism pentru un embargo petrolier.
„Continuăm să ne uităm la sectorul bancar, în special la Sberbank, care reprezintă 37% din sectorul bancar rusesc. Și, desigur, vorbim despre probleme energetice”, scrie cotidianul Bild am Sonntag, care a citat-o pe șefa Comisiei Europene.