MENIU

Leguma cu cel mai mic număr de calorii. Iată de ce este bină să o includem în meniul nostru

<p>Leguma cu cel mai mic număr de calorii. Iată de ce este bină să o includem &icirc;n meniul nostru</p>

Cu puţine calorii, andiva este o legumă foarte sănătoasă şi recomandată îndeosebi în sezonul rece. Supranumită „cicoarea de Bruxelles“, această legumă se remarcă prin conţinutul mare de fibre şi de potasiu.

Conţinutul nutritiv al andivelor demonstrează beneficiile acestor legume pentru sănătate. O andivă frumoasă (în jur de 200 de grame) are un aport de numai 22 de calorii. Astfel, andiva este una din legumele cu frunze cu cel mai mic aport de calorii.

În schimb, conţine o cantitate mare de fibre – în jur de 4,5 grame. Dintre minerale, predomină potasiul, cu rol benefic asupra inimii şi rinichilor. Andiva are până la 95% apă în compoziţie şi este bogată în multe vitamine: A, C şi cele din complexul B, în special în acid folic, şi vitaminele E şi K. Andiva taie foamea şi permite, graţie conţinutului bogat în fibre şi a volumului pe care îl ocupă în farfurie, reglarea naturală a apetitului şi asigurarea eficientă a senzaţiei de saţietate, potrivit volumului „100 de alimente pentru o viaţă sănătoasă“.

Pe de altă parte, efectele diuretice sunt demne de interes. Andivele stimulează activitatea rinichilor şi a tubului digestiv, contribuind la curăţarea organismului de toxine.

Deşi unii reproşează adesea gustul uşor amărui al andivelor, trebuie reţinut că proprietăţile benefice ale acestor legume se datorează tocmai substanţelor care dau gustul respectiv. Aceste substanţe sunt tonice, stimulând secreţia sucurilor gastrice.
Nutriţioniştii ne recomandă să consumăm andive de câteva ori pe săptămână, crude sau fierte „al dente“, îndeosebi iarna, când oferta de salată verde şi alte legume cu frunze verzi tinde să se reducă.

Sursa: Adevarul

Mai multe articole despre:
sănătate beneficii calorii andive