MENIU

Joe Biden participă, astăzi, la prima întâlnire cu liderii G7: Primul discurs adresat audienței europene, după învestitură

Sursă foto: Profimedia

Zi istorică, astăzi. Președintele SUA, Joe Biden, participă la conferinţa G7 a celor mai industrializate state şi la Conferinţa pentru securitate de la Munchen, amândouă organizate în premieră în format online, din cauza pandemiei de coronavirus. Este, de asemenea, prima participare a liderului de la Casa Albă la reuniuni internaţionale, după învestirea în funcție de luna trecută. Printre subiectele aflate pe agenda discuțiilor se numără și planurile de combatere a pandemiei de COVID-19, redresarea economiei mondiale și contracararea provocărilor ridicate de China.

Biden, alături de cancelarul german Angela Merkel şi alţi şefi de stat şi de guvern, va lua parte la videoconferinţa G7 la care se va discuta despre lupta globală împotriva pandemiei de coronavirus. Evenimentul va începe la ora 14:00 GMT, iar o oră mai târziu preşedintele american va susţine și un discurs în cadrul Conferinţei internaţionale privind securitatea de la Munchen.

Joe Biden, care se va adresa audienţei europene pentru prima dată de la învestitură, este de aşteptat să se concentreze pe "resetarea" relaţiilor dintre SUA şi partenerii lor europeni, care au cunoscut o răcire-record în timpul predecesorului său Donald Trump.

Diplomatul german Wolfgang Ischinger, preşedintele Conferinţei de la Munchen şi fost ambasador în SUA, a menţionat că Biden va continua probabil abordarea conflictuală a SUA în direcţia Chinei.

"Nu trebuie să ne aşteptăm la o campanie de seducţie din partea americanilor", a declarat Ischinger pentru postul de radio Deutschlandfunk, cu câteva ore înaintea discursului lui Biden.

Pe lângă Biden şi Merkel, între participanţi se mai numără preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg şi premierul britanic Boris Johnson, relatează Agerpres.

Mai multe articole despre:
joe biden presedinte american g7 munchen criza covid