Incendiu violent, la bloc. Zeci de locatari, evacuați: 13 persoane, la urgență
34 de oameni au fost evacuați, în zorii zilei dintr-un bloc din Târnăveni, după ce un apartament a luat foc.
13 persoane au ajuns la urgențe. Două dintre ele au arsuri ale căilor respiratorii.
"In jurul orei 4.50, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Horea al județului Mureș a fost solicitat să intervină în cazul producerii unui incendiu de apartament, în municipiul Târnăveni. S-a intervenit în cel mai scurt timp pentru stingere, pentru căutatea, salvarea și evacuarea locatarilor de pe întreaga scară, deoarece erau degajări foarte mari de fum. In total, 34 de persoane au fost evacuate, din care nouă sunt copii și 25 de adulți. 13 dintre aceștia au fost transportați la Centrul de primiri Urgențe Târnăveni. Două dintre acestea au prezentat arsuri la nivelul căilor respiratorii și ceilalți intoxicați cu fum. Patru dintre cei transportați au fost copii", a declarat Dan Petru Daniel, purtător de cuvânt ISU Mureș.