MENIU

3.000 de angajaţi din centrele sanitare din Franţa, SUSPENDAȚI în prima zi în care vaccinarea a devenit OBLIGATORIE

Vaccinare antiCovid / Profimedia

Aproximativ 3.000 de angajaţi din centrele sanitare din Franţa au fost suspendaţi de la locul de muncă, într-o singură zi! Acest lucru s-a întâmplat chiar prima zi de aplicare a obligativităţii vaccinării anti-COVID-19 pentru aceste grupuri profesionale, anunțul fiind făcut, astăzi, de ministrul francez al sănătăţii, Olivier Veran.

Oficialul francez a precizat, într-un interviu acordat postului RTL, că multe dintre aceste suspendări "sunt doar temporare" şi că cifra reprezintă o parte minimă dintre cele 2,7 milioane de persoane pentru care vaccinarea este obligatorie dacă vor să continue să lucreze în îngrijirea persoanelor vulnerabile, relatează Agerpres.

Veran susține, de asemenea, că cei suspendaţi nu sunt majoritar sanitari şi că oamenii ar lucra și în spălătorii sau în alte în servicii adiacente centrelor sanitare.

Alături de cele 3.000 de suspendări, miercuri a fost şi o zi cu "zeci de demisii".

Ministrul Sănătății nu pare speriat de această situație, afirmând că Franța este "foarte departe" de cifrele de 200.000 sau 300.000 pe care unii le preconizaseră în privinţa sanitarilor care ar putea lipsi din centrele medicale sau din reşedinţele de îngrijire a vârstnicilor în urma refuzului de a se vaccina anti-COVID-19.

Vaccinarea obligatorie, inclusă într-o lege de urgenţă adoptată la începutul lunii august, prevede ca de la 15 septembrie grupurile profesionale vizate să demonstreze că au primit cel puţin o doză de vaccin şi să aibă schema completă până la 15 octombrie.

Aproape 95 % dintre cadrele medicale trebuiau săptămâna trecută să primească cel puţin o doză de vaccin şi 90 % din personalul reşedinţelor pentru vârstnici.

Ministrul sănătăţii a făcut, astfel, apel ca toate persoanele care se vaccinează în fiecare an împotriva gripei sezoniere, și vorbim despre între 17 şi 18 milioane de persoane, să se prezinte pentru a primi şi a treia doză de vaccin anti-COVID-19.