Doi bărbați au ajuns la spital după ce balustrada scării unui restaurant din Constanța s-a rupt şi au căzut de la etaj Doi bărbaţi au fost răniţi după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, când se aflau la o petrecere la un restaurant din municipiul Constanţa, au căzut de la etaj, după ce s-a rupt balustrada scărilor exterioare.
Scene ca-n filmele de comedie în Sectorul 4. Un bărbat decis să se arunce de la balcon a plonjat din etaj în etaj, fiind prins de polițiștii aflați la vecini și la sol Un incident demn de filmele de comedie a avut loc în sectorul 4 al Capitalei. Un bărbat decis să se arunce de pe balconul apartamentului său a pus pe jar întreg blocul și a alertat la fața locului mai multe echipaje de poliție și pompieri. Inițial a fost prins de polițiștii care au intrat în apartament, dar a reușit să scape și a plonjat cu un etaj mai jos, unde a fost prins de un alt echipaj de poliție aflat pe balconul vecinilor. Dând dovadă de perseverență, bărbatul a scăpat și de data aceasta și a mai făcut un plonjeu, fiind însă prins de polițiștii și pompierii aflați la sol.
Trei persoane, printre care și un copil de 1 an, rănite într-un accident în Satu Mare Trei persoane, printre care și un copil de 1 an, rănite într-un accident produs în localitatea Vețiș, din județul Satu Mare, conform Inspectoratului Județean de Poliție. (IPJ).
Aproape 600 de permise auto, reținute în ultimele 24 de ore Aproape 600 de permise auto, reținute în ultimele 24 de ore, anunță Inspectoratul General al Poliției Române. (IGPR)
Casele de pensii vor verifica toate dosarele recalculate. Ce se va întâmpla acolo unde vor fi găsite erori Deciziile de recalculare vor fi verificate din oficiu! Este anunțul mai multor directori de la casele de pensii. Oficialii vor sa vadă dacă în timpul marii recalculări s-au produs și alte erori. Procesul va fi unul aleatoriu.
Cea mai mare pensie medie de serviciu a ajuns la 25.166 lei în septembrie. Date de ultimă oră de la Casa de Pensii Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în septembrie 2024, de 11.777 persoane, în scădere cu 17 persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi, respectiv 5.665, fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, din care 2.644 beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Vârstnicii cu pensii mici primesc bani pentru încălzirea casei. Se ia în calcul talonul primit înainte de recalculare Oamenii care au pensii mai mici de 2.210 de lei vor primi și în această iarnă 700 de lei pentru încălzirea locuinței. Foarte important este că pensionarii cărora veniturile le-au crescut nu vor fi afectați, fiindcă se ia în calcul ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare.
Amenda pentru mașina murdară îi poate lăsa pe șoferi cu avarii în portofel. Ce spune Codul Rutier Într-o societate în care imaginea și aspectul vehiculului sunt adesea asociate cu respectul de sine și responsabilitatea personală, unii șoferi pot ignora obligațiile legale referitoare la întreținerea curată a mașinilor lor. Totuși, Codul Rutier stipulează clar că o mașină murdară poate atrage sancțiuni financiare, iar nerespectarea acestei reglementări poate lăsa șoferii cu avarii semnificative în portofel.
Un medic a aruncat 450.000 de dolari pe geam când s-a trezit cu mascații la ușă. Cum a reușit să strângă o avere de pe urma războiului Un medic din Ucraina a profitat de război și a devenit milionar. Mascații au descins la locuința acestuia și au confiscat șase milioane de dolari. În momentul în care anchetatorii au intrat peste el, bărbatul a aruncat pe geam 450 de mii de dolari.
Primăria Brașov reabilitează o clădire care nu îi aparține Casa Negustorilor din Brașov, simbol al orașului, va fi reabilitată. Este un monument istoric care are elemente arhitectonice în stil renascentist, fiind una dintre puținele astfel de clădiri păstrate în Brașov.
Revoltător: Unei tinere bolnave i se refuză dreptul la studii. Ce motiv invocă facultatea Situație revoltătoare pentru o tânără bolnavă de scleroză multiplă. Fata, pe numele ei Elena, a vrut să învețe online, de acasă, iar conducerea facultății i-a spus că nu se poate. Asta, deși tânăra nu se poate deplasa. Elena era studentă la Facultatea de Arte din București când a aflat diagnosticul crunt și a fost nevoită să întrerupă brusc studiile. Din păcate, acum nu i se mai dă șansa de a-și urma visul de a avea o carieră în domeniul artei.
După ce a fost prins cu droguri în toaleta unui festival, un artist lansează un mesaj sfidător. Cum încearcă să își spele imaginea, ca Dorian Popa Tupeu fără margini din partea unui cântăreț din țara noastră care a fost prins cu droguri la un festival celebru de muzică! Guess Who a lansat în spațiul public un mesaj sfidător referitor la incident, în ciuda faptului că acum este cercetat de polițiști. Într-o melodie lansată recent, cântărețul ii pune la colț pe criticii săi și spune că „nimeni nu-i perfect”.
S-a inventat robotul care poate înlocui elevul la cursuri. Dispozitivul inteligent menține și relațiile cu colegii de clasă O companie din Norvegia a dezvoltat un robot care să ajute elevii bolnavi să țină pasul cu lecțiile de școală. Mai mult, robotul menține și relațiile cu colegii de clasă, atunci când un elev nu poate fi prezent la cursuri.
Prețul curentului electric va crește cu până la 120% din 2025. Cât vom ajunge să plătim - Analiza care dă fiori românilor Avertisment dur pentru români. Prețul energiei electrice ar putea crește cu până la 120% după 1 aprilie 2025, când expiră plafonarea prețurilor, dacă autoritățile nu vor lua nicio măsură până atunci.
Trei oameni găsiți fără suflare după ce s-au intoxicat cu gaz Tragedie uriașă în Bistrița! Trei persoane, un bărbat și două femei, au fost găsite fără suflare într-un apartament din care venea un miros puternic de gaz. Descoperirea șocantă a fost făcută de pompieri, după ce vecinii au reclamat că simțeau mirosul de pe casa scării și au sunat speriați la 112.
O nouă înșelătorie îi lasă pe români fără bani pe card. Hoții se folosesc de o cunoscută aplicație de transport O altă scamatorie în mediul online te poate lăsa fără toți banii de pe card. Fostă câștigătoare a unei emisiuni de modă, Rux, și-a avertizat urmăritorii despre noua schemă de înșelătorie, după ce prietena ei a rămas fără banii din cont prin intermediul unei aplicații de ride sharing cunoscute printre români.
3 persoane, găsite moarte într-un apartament din Bistriţa. Vecinii au reclamat miros puternic de gaz Trei persoane au fost găsite moarte, sâmbătă seară, într-un apartament din municipiul Bistriţa. Salvatorii au găsit victimele fără semne vitale, într-un apartament din care provenea miros puternic de gaz metan. Alarma a fost dată de vecini.
BLOCAJ în Coaliție pe modificările la PENSII: urmează o săptămână decisivă. De unde a apărut "mărul discordiei" Săptămână decisivă pentru pensiile românilor! Potrivit unor surse, liderii Coaliției urmează să discute și să stabilească ce vor face ca să rezolve inechitățile restante din noua lege a pensiilor. Săptămâna viitoare, proiectul depus de PNL pentru pensiile militare urmează să intre la dezbateri în Parlament, însă surse din PSD spun că nu susțin inițiativa. Între timp, se caută soluții și pentru pensionarii nevăzători și pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă.
Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Trei ucraineni au solicitat ajutorul autorităţilor: oamenii s-au rătăcit, nu mai au provizii și sunt uzi Salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră au demarat, sâmbătă seara, o acţiune de căutare şi extragere a trei ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului.
Explicația halucinantă a pensionarului care a împins pe scări o femeie ce avea bebelușul în cărucior: bărbatul spune că s-a enervat Pensionarul în vârstă de 81 de ani din Galați, care a împins pe scări o mamă ce avea un bebeluș în cărucior are o explicație halucinantă față de gestul care a îngrozit o comunitate întreagă. În urma impactului, copilul de doar opt luni s-a lovit la cap.
Descinderi masive la Biroul de Imigrări Ialomița. Un șef de poliție a fost arestat: faptele de care este acuzat Descinderi masive la Biroul de Imigrări Ialomița. DNA l-a ridicat pe șeful instituției pentru luare de mită.
Accident grav pe Valea Oltului. O tânără a murit, iar cinci persoane au fost rănite: două dintre victime sunt în stare gravă Un grav accident de circulație a avut loc, sâmbătă după amiază, pe DN 7 - Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. Conform poliției, o tânără a murit, iar cinci persoane au fost rănite, două grav, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară.
Incendiu la fabrica de rulmenţi din Bârlad: 3 persoane au fost evacuate. Intervin pompierii Pompierii militari intervin, sâmbătă, la un incendiu izbucnit într-o hală de producţie a Întreprinderii de Rulmenţi Bârlad. Din primele informații, de foc este afectatacoperişul imobilului pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi.
Alertă de copil dispărut! Adolescentă de 17 ani, căutată de poliție după ce a plecat din spitalul unde era internată Alertă de copil dispărut în județul Dolj! O adolescentă de 17 ani este căutată de Poliţie după ce a plecat, sâmbătă dimineaţă, din Spitalul Judeţean Craiova, unde era internată. Poliția a făcut publice fotografia şi semnalmentele sale iar persoanele care au date despre locul în care aceasta se află sunt rugate să anunţe autorităţile.
Incident violent într-un liceu din judeţul Gorj. Motivul halucinant pentru care un bărbat a agresat fizic două eleve: s-a ales cu dosar penal Un bărbat a fost amendat de poliţie şi este cercetat penal după ce a intrat într-un liceu din judeţul Gorj şi a agresat fizic două eleve cu vârste de 16 ani. Pe una dintre fete a tras-o de păr, celeilalte i-a dat o palmă, nemulţumit că, în ziua anterioară, fetele avuseseră o altercaţie cu nepoata sa.
Țara a ajuns la fundul sacului! Date șoc: taxele vor exploda după alegeri. Avertismentul economiștilor Este dezastru în bugetul țării! Vin noi date-șoc de la Comisia Europeană, care estimează că până la finalul anului vom ajunge la un deficit bugetar de aproape 8%. Experții vorbesc deja de noi taxe și impozit.
Intervenția mascaților care a amuzat întreg internetul: Agenții și-au pus cagulele după flagrant. „Te rog eu frumos, nu filma” O intervenție a mascaților anticorupție într-un restaurant fast food a ajuns virală pe internet prin situația inedită pe care aceștia au creat-o.
Accident între un camion şi un microbuz pe DN 15, în pasul Creanga. Trei persoane au fost transportate la spital Trei persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident produs pe DN 15, în pasul Creanga, în care au fost implicate un camion şi un microbuz, a informat IPJ Harghita.
Pensionarii se descurcă din ce în ce mai greu. ”Cumpăr un os, ca să îi fac ciorbă lui Ciolacu” Pensionarii se descurcă din ce în ce mai greu, iar situația nu pare deloc să se îmbunătățească, mai ales că a venit un val nou de scumpiri. De exemplu, prețurile cărnii de porc din piețe depășește bugetul oamenilor cărora pensiile le-au crescut cu doar câțiva lei.
Persoane retinute pentru furturi din aparate de încasări ale spălătoriilor auto, la Bacău Trei persoane au fost retinute pentru furturi din aparate de încasări ale spălătoriilor auto, la Bacău. Aceștia au acționat în mai multe județe.