Brândușa de toamnă, remediu și otravă. Care sunt beneficiile, dar și contraindicațiile acestei plante medicinale Brândușa de toamnă, planta medicinală care poate fi otrăvitoare. Care sunt beneficiile, dar și contraindicațiile acesteia.
Băutura care ar putea reduce riscul de a dezvolta demență. O consumi și tu zilnic Băutura care reduce riscul de a dezvolta demență. O consumi și tu zilnic. Iată despre ce este vorba și ce spun specialiștii.
Fructul de toamnă care pune în funcțiune activitatea creierului și curăță celula nervoasă. Medicul Vlad Ciurea explică beneficiile consumului zilnic Potrivit prof. dr. Vlad Ciurea, astenia de toamnă nu este periculoasă și nu reprezintă un risc în sine, însă poate fi un semnal de alarmă pentru o serie de afecțiuni afective care se manifestă mult mai puternic sau sunt provocate în acest cadru.
Locuri libere la mare, la tratament, prin Casa de Pensii. În ce condiții le pot solicita și salariații? Bătaia pentru biletele de tratament care se distribuie prin casele de pensii a încetat, la repartizarea celei mai recente serii rămânând nealocate chiar și locuri în stațiunile de pe litoral. Bilete de tratament pot solicita nu doar pensionarii, ci și salariații care contribuie la sistemul public de pensii și cărora medicul le recomandă tratament într-o stațiune balneară.
Incident grav, în căminele din Regie: o studentă a ajuns la spital din cauza mușcăturilor de ploșnițe! Administrația, reacție șoc: ”O nespălată!” - FOTO O tânără studentă din Capitală a ajuns la spital cu zeci de înțepături de ploșnițe, iar administrația ar fi avut o reacție halucinantă când fata s-a dus să reclame prezența insectelor. Conducerea i-ar fi spus acesteia că este ”nespălată”. Acuzațiile fetei au fost confirmate de fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu. Urmează imagini cu un puternic impact emoțional!
Ce boli poate ascunde pulsul crescut. Cât de periculos este Ce afecțiuni ascunde pulsul mărit și cum îl poți scădea repede. Boli care cresc pulsul și când ar trebui să te îngrijoreze această afecțiune.
Alimentul din bucătărie care calmează iritațiile pielii și este cel mai bun tonic sexual naturist Alimentul din bucătărie care calmează iritațiile pielii și este cel mai bun tonic sexual naturist, pe lângă numeroase alte beneficii pe care le are. Iată despre ce este vorba.
Ce este "laptele auriu", remediul cu beneficii multiple. Conține doar două ingrediente pe care le ai în bucătărie Ce este laptele auriu, remediul cu beneficii multiple. Conține doar două ingrediente pe care le ai în bucătărie și se prepară simplu. Iată depsre ce este vorba.
Primele simptome ale cancerului de sân. Cauze care pot declanșa boala. La ce trebuie să fie atente toate femeile Primele simptome ale cancerului de sân. Cauze care pot declanșa boala. La ce trebuie să fie atente toate femeile.
Metode de detoxifiere a organismului. Te vor ajuta să te simți mult mai sănătos Metode de detoxifiere a organismului. Te vor ajuta să te simți mult mai sănătos. Iată care sunt cele mai bune metode de curățare a organismului de toxine.
Ce obiect îți poartă noroc, în funcție de zodie. Talismanul pe care trebuie să-l ai permanent la tine Care este talismanul zodiei tale și ce obiect trebuie să porți la tine pentru a avea noroc și a fi protejat în permanență.
Planta care stimulează concentrarea. Este supranumită și "planta minților lucide". Sigur o ai și tu în bucătărie Planta care stimulează concentrarea. Este supranumită și planta minților lucide. De asemenea, stopează căderea părului și stimulează creșterea lui. Pe lângă asta mai are și alte beneficii pentru sănătate.
La ce obiceiuri trebuie să renunți dacă vrei să adopți un stil de viață sănătos La ce obiceiuri trebuie să renunți dacă vrei să adopți un stil de viață sănătos. Iată cele mai esențiale obiceiuri de care trebuie să ții cont dacă vrei să ai un stil de viață sănătos.
Câți pași trebuie să faci zilnic ca să te menții sănătos. Ce spun specialiștii Câți pași trebuie să faci zilnic pentru a te menține în formă și a reduce riscul de deces timpuriu. Nu este vorba nici pe departe despre mitul conform căruia fiecare persoană trebuie să facă minimum 10 mii de pași pe zi pentru a se menține sănătos. Iată concluzia cercetătorilor în urma unui studiu realizat.
Ce trebuie să faci când ai bătăi neregulate ale inimii. Sfaturile doctorilor Ce este aritmia, de ce apare și cum pot fi combătute bătăile neregulate ale inimii. Ce trebuie să faci când ai bătăi neregulate ale inimii. Iată care sunt sfaturile doctorilor.
Ce înseamnă dacă ai pielea uscată pe coate. Cu ce deficit de vitamine se confruntă organismul Ce înseamnă dacă ai pielea uscată pe coate. Cu ce deficiență de vitamine se confruntă organismul. Alte semnale pe care le transmite organismul atunci când prezintă diverse deficite de vitamine și minerale.
Alimente interzise dacă suferi de gastrită. Ce trebuie să știi dacă ai probleme la stomac Alimente interzise dacă suferi de gastrită. Ce trebuie să știi dacă ai probleme la stomac.
Ce este ZAATĂRUL, alimentul care te face mai deștept. Are beneficii asupra creierului și stimulează activitatea cerebrală Combinația de ingrediente care te face mai deștept. Are beneficii asupra creierului și stimulează activitatea cerebrală. Iată despre ce este vorba.
Alimentul consumat cu regularitate de cardiologi: ce mănâncă între mese. Românii l-au scos complet din meniu Mâncatul între mese are o reputație negativă, dar nu ar trebui să fie așa. Aperitivele și gustările pot face parte dintr-o dietă sănătoasă, dacă optăm pentru alimentele potrivite. Dar ce alegeri fac medicii atunci când li se face foame între mese?
Pacientă abandonată pe targă, în ambulanță: echipajul și-a luat pauza de cafea într-o benzinărie din Gorj, în drum spre spital Caz halucinant la Gorj. Un echipaj de pe ambulanță a luat o pauză de cafea în timp ce o pacientă aștepta pe targă să fie transportat la spital.
Primele semne care indică faptul că ai probleme hepatice. La ce trebuie să fii atent Simptome ale unui ficat bolnav. Cum este afectat organismul și ce trebuie să faci pentru refacerea acestui organ atât de important. Iată ce sfaturi ne oferă specialiștii.
Un sortiment de pate de ficat, retras din magazinele unui mare retailer din România. Avea mai multe bacterii în el Un întreg lot de cutii de pate de ficate din magazinele unui important retailer din România a fost retras de la comercializare din cauza prezenței ai multor bacterii.
Câți români au murit din cauza virusului West Nile? Care sunt zonele cele mai periculoase din România? Zece români au murit și alte zeci au fost infectați cu virusul West Nile, de la începutul perioadei de supraveghere, a transmis Institutul Național de Sănătate Publică. În acest interval au fost infectați zeci de oamenii și există chiar zone de risc privind contaminarea cu virusul transmit de țânțari.
Condimentul care stimulează digestia. Îl ai în bucătărie și tu, dar poate nu știai cât de multe beneficii are pentru sănătate Curcuma sau turmericul este o plantă înrudită cu ghimbirul, fiind originară din India și Asia de Sud. Are o culoare galbenă intensă și gust picant. Se gaseste, cel mai frecvent, sub forma de pulbere, fiind un condiment foarte apreciat.
Cele mai întâlnite 3 simptome ale cancerului de colon la tineri: semnele unei urgențe medicale! Cazurile de cancer de colon la tineri au crescut constant, în ultimele trei decenii. Statisticile internaționale arată că 20% dintre cazurile de cancer colorectal au fost diagnosticate la persoane mai tinere de 55 de ani, în creștere față de 11% în 1995. Acest lucru este îngrijorător, mai ales că mulți tineri sunt diagnosticați în stadii avansate, ceea ce face boala mai greu de tratat și vindecat.
Ce trebuie să știi dacă ai probleme cu căderea părului. Soluții care împiedică pierderea podoabei capilare Ce trebuie să știi dacă ai probleme cu căderea părului. Soluția care împierdică pierderea podoabei capilare. Care este vitamine de care ai nevoie.
La ce pericole te expui când bei apa depozitată în sticle de plastic La ce pericole te expui când bei apa din sticle de plastic. Cât de nociv este plasticul pentru sănătate și ce afecțiuni oate să producă. Iată ce spun medicii.
Focar de COVID la Spitalul de Urgență din Miercurea Ciuc. Măsurile luate: cum îi vor afecta acestea pe pacienți și aparținători Alertă medicală în Miercurea Ciuc. Un focar de Covid a fost identificat la Spitalul Județean de Urgență.
Produse alimentare, retrase de la raft după ce au fost CONTAMINATE cu o bacterie periculoasă! Alertă sanitară în țară Alertă sanitară în țară! Un sortiment de creveți și unul de somon, furnizate de aceeași firmă și comercializate de un lanț cunoscut de magazine au fost retrase de la raft. Produsele care au și fost deja cumpărate de clienți sunt contaminate cu Listeria, o bacterie foarte periculoasă, avertizează inspectorii sanitari.
De ce se îngălbenesc și exfoliază unghiile. Ce boli se pot ascunde în spatele acestor simptome De ce se îngălbenesc și exfoliază unghiile. Ce boli se pot ascunde în spatele acestor simptome. Semne de pe unghii care indică anumite afecțiuni. Cum poți recunoaște bolile de care suferi, analizându-ți unghiile.