//=Assets::insertQuantcastScript()?>
Articolele din categoria POLITICĂ:
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a calificat, luni, ”ieşirea" Gabrielei Firea drept ”o stângăcie”, susținând că, deși deține ”toată simpatia pentru Gabriela Firea”, consideră că declarația senatoarei PSD, cu privire la faptul că un candidat la Președinție ar trebui să aibă familie și copii, a fost nepotrivită. În acest sens, Ion Iliescu a amintit că a fost un preşedinte care nu a avut copii, informează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a declarat, luni, la Realitatea TV, cu privire la afirmațiile secretarului general al PNL, Marian Petreche, potrivit cărora, Klaus Iohannis va colabora cu Victor Ponta, dacă va ajunge la Cotroceni, că ”nu există niciun fel de gând de a comunica cu persoana fizică Victor Ponta”. Însă, din punct de vedere instituțional, Alina Gorghiu a ținut să precizeze că acest lucru va fi obligatoriu, ca ”în orice stat de drept”, spre deosebire, precizează purtătorul de cuvânt al PNL, de atitudinea pe care președintele, Traian Băsescu, a afișat-o, în acest senns.
Preşedintele PMP a comentat, la Realitatea TV, declaraţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căruia "Elena Udrea este un om corect, care nu minte". "Mă onorează susţinerea preşedintelui", a replicat aceasta, adăugând, totodată, că, în opinia sa, între Victor Ponta şi Klaus Iohannis există "un parteneriat vizibil". "USL trăieşte şi va fi resuscitată!", a concluzionat preşedintele PMP.