"Pe 28 noiembrie 2002, potrivit Monitorului Oficial P A R T E A I, anul XIV Nr. 865 de vineri, 29 noiembrie 2002, presedintele Romaniei de la acea vreme, domnul Ion Iliescu, i-a acordat domnului Victor Ponta Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Cavaler. Decretul a fost contrasemnat de primul-ministru de atunci, domnul Adrian Nastase, scrie Hotnews.ro.
Turcescu scrie ca in 2002 Ponta a primit Ordinul National Serviciul Credincios in grad de Cavaler. Iar potrivit legii, scrie Turcescu aceste decoratii "conferite cetatenilor romani pentru serviciile exceptionale aduse statului si poporului roman, pentru acte de eroism savirsite in serviciul militar si pentru merite deosebite in activitate".
Aceeasi lege stipuleaza ca propunerile de decorare pentru membrii Guvernului (cum era cazul domnului Victor Viorel Ponta care la acea vreme era secretar de stat) se fac de catre primul-ministru (Adrian Nastase in 2002), mai scrie Turcescu. Propunerile de decorare cu Ordine Nationale, stipuleaza Legea 29, "trebuie sa fie temeinic motivate, iar esenta acestor motivatii se inscrie in brevetele care insotesc insemnele". Gradul de cavaler al Ordinului "Servicul Credincios" este asimilat gradului de locotenent.