„Premierul desemnat, Dacian Cioloș nu a reușit să restabilească un nivel minim de încredere care ar fi permis refacerea coaliției PNL-USR-UDMR. Prin urmare, el mai are trei opțiuni: 1. să renunțe la mandatul oferit de președinte; 2. să formeze un nou guvern PSD-USR-AUR, alianță formată pentru demiterea guvernului; 3. să ceară sprijinul parlamentului pentru un guvern monocrom USR.
UDMR consideră în continuare că, în loc de tactici tehnice pentru putere, este necesar să se formeze un guvern cât mai curând posibil. Un guvern care să se concentreze pe problemele reale ale societății, găsind soluții urgente pentru gestionarea pandemiei, problema creșterii prețurilor la energie și pregătirea bugetului de stat pentru anul viitor.
Pentru noi, politica înseamnă în primul rând căutarea și reprezentarea binelui comun, îmbunătățirea condițiilor de trai și de siguranță al oamenilor. Urmând aceste principii în activitatea noastră din cadrul guvernului, reprezentăm comunitatea maghiară din România și toți cetățenii români, atât timp cât vom avea posibilitatea să fim prezenți la guvernare”, a transmis Kelemen Hunor, vineri.