Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că noul mecanism de calcul al impozitelor şi taxelor locale ar putea fi prorogat, în funcţie de decizia care va fi luată în coaliţie, menţionând că primarii au ridicat problema că nu există timpul necesar pentru corelarea normelor de aplicare a acestor prevederi din Codul fiscal.
"Am avut ieri întâlnire cu Asociaţia primarilor de comune, Asociaţia primarilor de oraşe, de municipii şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România. Fiecare dintre ei au ridicat această problemă, prin care au scos în evidenţă că mecanismul care ar trebui pus în funcţiune odată cu acea prevedere din ordonanţă este cât se poate de complicat şi, practic, nu există timpul necesar astfel încât să existe o corelare între normele care sunt prevăzute în structurile notariale, cele care sunt prevăzute şi după care lucrează administrativ (...) în interiorul primăriilor şi la nivelul autorităţilor locale", a afirmat Ciucă, la o conferinţă de presă, întrebat în legătură cu faptul că primarii au anunţat că au obţinut amânarea creşterii impozitelor şi taxelor conform Codului fiscal.
Ciucă a menţionat că problema va fi discutată în coaliţie pentru a se proroga această măsură.
"Ca atare, am preluat propunerea şi a rămas ca, împreună cu ceilalţi membri ai coaliţiei, să analizăm şi, în funcţie de decizia pe care o vom lua în coaliţie, să prorogăm, nu s-o anulăm, ci este vorba de o prorogare de termen", a adăugat premierul.
Luni, primarul Clujului, Emil Boc, a declarat după întâlnirea de la Guvern cu premierul că se va amâna intrarea în vigoare a zonei impozitelor şi taxelor locale din Codul fiscal.
"Am obţinut angajamentul premierului că se va amâna intrarea în vigoare a Codului fiscal până când aceste acte normative se vor pune în acord şi mecanismele de punere în practică a prevederilor vor fi clarificate. Este vorba de zona de impozitare, taxe locale din Codul fiscal, cu un an de zile", a afirmat Boc.