E OFICIAL! Anunţul PRO TV în legătură cu VICTOR SLAV Pro TV anunță schimbări la programul Meteo după ce reprezentanții postului au decis să renunțe la Victor Slav, unul dintre cei mai vechi prezentatori de la meteo. Schimbări vor fi și în grafica știrilor și a programului meteo.
Jurnalistul Andrei Bădin, învinuit într-un dosar în care este implicat și baronul Duicu Jurnalistul B1 TV Andrei Bădin este învinuit într-un dosar în care este implicat și baronul PSD de Mehedinți Adrian Duicu.
Laura Georgescu şi alţi membri ai CNA, audiaţi la DNA Şefa CNA, Laura Georgescu, a fost audiată la Direcţia Naţională Anticorupţie. Tot la DNA a ajuns în urmă cu puţin timp şi Christian Mititelu, membru CNA. Audierile vin după ce în presă au apărut înregistrări în care şefa Consiliului Naţional al Audiovizualului se lăuda că ar lua mită şi ar instiga la încălcarea legii.
Alt tip NOI ÎNREGISTRĂRI INCENDIARE cu şefa CNA, Laura Georgescu: "Vom fi singura ţară cu doi preşedinţi" Realitatea TV a intrat în posesia unor noi înregistrări incendiare, care o au ca protagonistă pe Laura Georgescu, şefa CNA.
LOVITURĂ PE PIAŢA MEDIA. Încă o televiziune SE ÎNCHIDE. Din nou Televiziunea Giga Tv emite miră de peste o săptămână, inclusiv prin Romtelecom DTH ( fostul Dolce Tv), cu mesajul “Revizie tehnică”.
Stelian Tănase cere şefilor TVR să identifice posturi ce pot fi DESFIINŢATE. Sindicatul PROTESTEAZĂ Stelian Tănase, preşedintele-director general al Televiziunii Române, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că a cerut şefilor de departamente din TVR să facă propuneri pentru desfiinţarea unor posturi, acţiune pe care SPUSTV, sindicatul reprezentativ din TVR, o consideră "profund ilegală şi imorală".
PRO TV, schimbări MAJORE la ROMANII AU TALENT. SURPRIZELE din JURIU PRO TV a decis să facă schimbări majore la viitorul sezon de la „Românii au talent”. Noua strategie, care încearcă să mențină show-ul pe primul loc între producțiile din România, este ținut deocamdată în mare secret.
Găinuşă, ANUNŢ IMPORTANT: "Gata! Punct şi de la capăt" Mihai Găinuşă a anunţat, joi, pe o reţea de socializare, că au început să lucreze la noua emisiune şi a cerut fanilor să îi spună ce vor să vadă.
Narcisa Iorga: PREŞEDINTA CNA A MINŢIT în legătură cu Administraţia Prezidenţială Narcisa Iorga, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), spune că Laura Georgescu, preşedintele CNA, a minţit în legătură cu documentul transmis Administraţiei Prezidenţiale, în numele CNA şi folosind autoritatea Consiliului, în plin scandal în care aceasta este implicată.
Jurnalistul concediat de la Digi 24 face un pas înapoi în fața lui Ponta. Reacții ale breslei La o zi după ce a anunțat că a fost concediat pentru o serie de comentarii postate pe Facebook despre premierul Victor Ponta, jurnalistul Cristi Citre face un pas înapoi. Îi răspunde premierului că darea sa afară nu are legătură cu șeful Guvernului. O parte a breslei sare în apărarea lui Citre.
Reacţia lui VICTOR PONTA, după ce un jurnalist a fost dat afară pentru că l-a criticat pe FACEBOOK Jurnalistul Cristian Citre, de la Digi 24, acuză faptul că a fost dat afară în urma unei postări critice la adresa premierului Victor Ponta. Premierul a reacţionat pe contul său de Facebook, precizând că incidentul nu este decât "o nouă minciună şi dezinformare".
Jurnalist Digi24, dat afară după o postare violentă la adresa premierului Ponta UPDATE Jurnalistul Cristian Citre, de la Digi 24, acuză faptul că a fost dat afară în urma unei postări critice la adresa premierului Victor Ponta.
Băsescu: Laura Georgescu trebuie să plece de la CNA. A încercat să ajungă la mine pentru sprijin Președintele spune că șefa CNA a căutat sprijin la Palatul Cotroceni.
Veste incredibilă pentru Andreea Esca. Nu visa la așa ceva La mai puţin de o lună de la lansarea volumului “Ce-am făcut când am tăcut”, Andreea Esca intră în topul autorilor preferaţi de cititorii români direct pe locul întâi.
Incident scandalos în timpul emisiunii lui Radu Banciu Realizatorul de la B1 TV a avut invitați surpriză în emisiune.
Stelian Tănase CONFIRMĂ discuţiile cu Lucian Mândruţă pentru TVR Președintele – Director general al TVR, Stelian Tănase, poartă în aceste zile discuții pentru un post nou la televiziunea publică: cel de Director editorial. După anunţul făcut de reportervirtual.ro, Tănase a confirmat informaţia.
Narcisa Iorga: Dacă Laura Georgescu vine marți la ședință, totul se blochează CNA a anuntat, luni dupa-amiaza, ca sedinta de marti nu se tine din lipsa de cvorum. Anuntul a fost facut la scurt timp dupa ce Consiliul anuntase public ordinea de zi a sedintei.
Lucian Mândruță, în cărți pentru scaunul de director editorial la TVR Președintele – Director general al TVR, Stelian Tănase, poartă în aceste zile discuții pentru un post nou la televiziunea publică: cel de Director editorial.
ŞAPTE CUTREMURE în Oklahoma, în două zile. Fracturarea hidraulică, posibila cauză Şapte cutremure s-au înregistrat sâmbătă şi duminică în statul american Oklahoma, potrivit Institutului de Geologie din Statele Unite (USGS), relatează CNN.
Exclusiv Noi înregistrări cu şefa CNA: "Mie mi se scurge clepsidra, dacă nu mă mişc zilnic cu ceva, am pus-o" Noi înregistrări cu şefa CNA, Laura Georgescu, au fost difuzate de Realitatea TV.
Noi înregistrări cu şefa CNA. Narcisa Iorga: Special pentru cei care spun ca nu sunt credibile Noi inregistrari care o au ca protagonista pe sefa CNA, Laura Georgescu, au fost facute publice. Membru al Consiliului National al Audiovizualului, Narcisa Iorga a publicat, o serie de fragmente din inregistrari audio ale sedintelor CNA, in care este redata atitudinea pe care o are sefa Consiliului, scrie Ziare.com.
Cum vrea trustul PRO să LOVEASCĂ Antena 1 Pro TV vrea să înregistreze mărcile Dansez cu staruri și Dancing with the stars. Compania a depus o solicitare în acest sens la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci în data de 3 iulie, informează paginademedia.ro.
ANUNT BOMBĂ în privința televizării meciurilor din LIGA 1 Opțiunea de fotbal de 10 lei, pusă automat de UPC în grilă. Cum explică UPC de ce nu și-a întrebat mai întâi abonații, aflați pe paginademedia.ro.
Şefa CNA, Laura Georgescu, ACUZATĂ de FALS în ACTE PUBLICE Laura Georgescu, presedintele CNA, este acuzata de colegul sau Valentin Jucan ca a falsificat o decizie adoptata prin vot de consiliu, scotand un anumit alineat cu scopul de a favoriza postul de televiziune Antena 1. Jucan a depus plangere penala, dar Parchetul a dat NUP fara ca macar sa o audieze pe Laura Georgescu.
Narcisa Iorga: Laura Georgescu, prima femeie lipită de scaun Membră în CNA, Narcisa Iorga își continuă ofensiva la adresa șefei instituției.
Purtătorul de cuvânt al lui Băsescu, contract URIAȘ cu ziarul Adevărul Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Bogdan Oprea, a încasat anul trecut, 124.000 de lei, adică ceva mai mult de 28.000 de euro. Pentru patru articole postate pe adevarul.ro.
DEMISII în BLOC în Trustul PRO Compania Media Pro Distribution trece printr-un val de demisii: din 30 de oameni, 23 părăsesc compania.
ADfel: intre 18 si 24 august - o saptamana de branded entertainment IQads organizeaza a 9-a editie ADfel, eveniment care aduce impreuna brandurile care nu se molesesc in fata neconventionalului si publicul bucurestean care vrea ceva diferit in fiecare seara de vara. Evenimentul are loc in saptamana 18 – 24 august 2014, de luni pana duminica, la terasa Fabrica (Str. 11 Iunie, nr. 50). Participarea publicului este gratuita.
UMILINŢA Braziliei bate recordul pe Twitter Cupa Mondială din Brazilia a ajutat Twitter să îşi bată propriul record. Semifinala dintre Brazilia şi Germania a adunat peste 35,6 milioane de mesaje, spulberând recordul precedent, înregistrat de meciul dintre Brazilia şi Chile.
Exclusiv Narcisa Iorga: Este inadmisibil ca Laura Georgescu să mai conducă CNA! E inadmisibil ca Laura Georgescu să mai conducă CNA-ul, spune, la Realitatea TV, un membru al Consiliului care, alături de alţi doi colegi de-ai săi, a luat decizia de a izola "acest personaj" până când va considera că trebuie să-şi dea demisia.