Intr-un interviu acordat Ziare.com, Valentin Jucan dezvaluie ca, in ziua in care s-a dat votul in sedinta CNA, la sediul institutiei a fost prezent si Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena Group. Articolul scos de Laura Georgescu din forma finala a deciziei trimisa la Monitorul Oficial prevedea difuzarea jocurilor de noroc dupa ora 23, ceea ce ar fi produs pagube financiare foarte mari postului Antena 1, la care se difuzeaza emisiunea Super Bingo Metropolis, afirma Jucan.
Acesta precizeaza ca toti colegii din Consiliu cunosc acest caz si lanseaza mai multe acuzatii grave la adresa Laurei Georgescu, afirmand ca aceasta nu i-a inmanat la timp raspunsul Parchetului, impiedicandu-l astfel sa conteste NUP-ul dat de procurori, dar si ca alineatul controversat este blocat de mai bine de un an de zile intr-o dezbatere publica, el nefiind repus de Laura Georgescu pe ordinea de zi nici pana in ziua de azi.
Care sunt acuzatiile pe care i le aduceti Laurei Georgescu?
Nu putem spune "noile acuzatii", desi sunt mai multe scandaluri care o au ca protagonista, pentru ca inteleg ca este vorba despre un caz petrecut in luna martie 2013, in care ati cerut, fara succes, sprijinul Parchetului General.
Este vorba de faptul ca CNA, intr-o sedinta publica din luna martie 2013, in prezenta a 11 membri CNA, a adoptat o decizie pentru modificarea Codului Audiovizualului. Asta este important. Ce s-a intamplat inainte de acest moment, ce s-a discutat, cum s-a discutat, nu mai conteaza. Conteaza ca s-a dat un vot de catre Consiliu, iar acea decizie a fost ulterior falsificata de Laura Georgescu.
Astfel, in ziua in care Consiliul a votat in unanimitate Decizia 141, Laura Georgescu a trimis-o sub semnatura proprie atat presei, printr-un comunicat, dar mai ales Monitorului Oficial. Intre timp, a fost avertizata ca e o greseala si nu trebuie trimisa aceasta decizie in forma respectiva, iar avertismentul a venit tocmai de la reprezentantii Antenei 1. Sorin Alexandrescu chiar in ziua votului a fost prezent la CNA.
In ce calitate a venit Sorin Alexandrescu la CNA in ziua respectiva?
Nu stiu sa va spun, dar nu stiu daca Sorin Alexandrescu poate sa aiba o alta calitate decat cea de reprezentant al Antenei 1 si de angajat al lui Dan Voiculescu.
Revenind, am constatat ca la Monitorul Oficial a ajuns, de fapt, o alta varianta decat cea votata de noi! Astfel, la articolul 18 a fost introdusa prin votul Consiliului litera e), care spunea ca pana la ora 23 nu pot fi difuzate jocuri de noroc. Chiar a fost propunerea mea. Ce inseamna jocuri de noroc? Inclusiv Bingo. Asta insemna ca la Antena 1 nu pot sa organizeze jocul de Bingo decat dupa ora 23, ceea ce pentru ei ar fi fost un dezastru din punct de vedere financiar. Ce inseamna scoaterea acestui articol? O miza de milioane de euro.
Noi am constatat ca la Monitorul Oficial a fost transmisa decizia fara aceasta litera e). Laura Georgescu a invocat ca a fost o greseala, in fine... Nu conteaza justificarile ei, dar in sprijinul afirmatiilor mele ca nu a fost o intamplare, va spun ca pe langa faptul ca a disparut o parte dintr-un articol, respectiv litera e), a si aparut un cuvant, cuvantul "seriale", in mai multe enumerari. Deci nu doar ca a scos dintr-o decizie votata de Consiliu, dar a si adaugat!
De ce nu ati luat atitudine chiar in acel moment?
Noi ne-am intalnit cu totii chiar dupa, si i-am propus Laurei Georgescu o varianta, si eu si colegul Viorel Buda - putem sa ne adresam Consiliului Legislativ, sa spunem ca a fost o eroare materiala, ei sa constate acest lucru si sa transmita catre Monitorul Oficial varianta corecta. Nu a dorit. Am atentionat-o ca ii fac plangere penala pentru asa ceva, pentru ca e fals in inscrisuri oficiale. Nu a interesat-o, a mers mai departe. Probabil pentru ca asta a fost ordinul pe care l-a primit.
Asa ca am facut plangerea penala. Iar la Parchet ce s-a intamplat? Eu nu vreau sa arat cu degetul catre procurorul general, asta judecati dvs. Dar la Parchet, Laura Georgescu nu a fost audiata, desi plangerea s-a indreptat exact impotriva presedintelui CNA si nu a unui angajat oarecare. Ea nu s-a prezentat la audieri, in schimb a delegat angajati din institutie pentru a se prezenta la Parchet.
Citeşte mai multe pe ziare.com