"Laura Georgescu a declarat ieri că s-a adresat «instituţional» Preşedinţiei, susţinând că din zona preşedintelui ar veni o vulnerabilitate către CNA, şi nu din partea ei. Invoca încălcarea unei directive europene prin actul de promulgare a unei legi de modificare şi completare a legii audiovizualului. În realitate, Laura Georgescu a trimis o «informare» către Administraţia Prezidenţială cu două zile după promulgarea şi publicarea legii. Nu răspunsul de la Cotroceni a venit cu două zile mai târziu, aşa cum încearcă să lase impresia. Minciuna are însă picioare foarte scurte, la cest nivel instituţional şi mai ales public", spune Narcisa Iorga într-o postare pe blogul său, intitulat Despre audiovizual, potrivit mediafax.ro.
Conform Narcisei Iorga, nu există nicio prevedere legală care să dea dreptul unei instituţii cum este CNA să se adreseze preşedintelui României pentru a-i cere să nu promulge o lege.