Imagini socante Scene ȘOCANTE într-un cămin de copii - Un băiat de 14 ani, umilit și bătut ca în ringul de box - VIDEO Scene șocante într-un cămin de copii din Iași. Un minor este călcat în picioare de alți copii. Victima este umilită și lovită de mai multe ori ca în ringul de box. Imaginile au fost surprinse de un martor. Atenție, urmează informații și imagini care vă pot afecta emoțional!
Motociclist DROGAT, oprit de polițiștii din Slatina, după ce a mers pe O ROATĂ Un motociclist în vârstă de 29 de ani, din Caracal, este cercetat de poliţişti pentru că a condus sub influenţa drogurilor. El a ieşit pozitiv la testul cu aparatul DrugTest, după ce pe o stradă din Slatina, s-a ridicat pe o roată cu motocicleta şi a început să fie agresiv.
Reacția lui Mihai Chirica după trimiterea în judecată: „Este o interpretare abuzivă şi greşită a legii” Primarul de la Iași - Mihai Chirica spune că trimiterea sa înjudecată s-a făcut după o interpretare abuzivă şi greşită a legii.
STENOGRAME DNA: Adrian Chesnoiu s-a ales cu dosar pentru că ar fi intervenit pentru "Nea Petrică" Daea Apar detalii incendiare în dosarul de la DNA al fostului ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu. În discuțiile cu denunțătorul, acesta a afirmat că cel pentru care voia să intervină era un apropiat al actualului ministru Petre Daea. Chesnoiu le relata unor apropiați că "nea Petrică" i-ar fi cerut să îi ajute un apropiat să câștige un post în minister.
Blue Air, amendată de ANPC cu 2 milioane de euro. Cea mai mare sancțiune aplicată în România Compania aeriană low cost Blue Air a fost sancționată contravențional cu o amendă în valoare de 2 milioane euro, a anunțat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Sancțiunea record vine ca urmare a anulării a peste 11.000 de zboruri și prejudicierea a aproape 180 de mii de pasageri. ANPC precizează că ancheta de amploare a pornit atât de reclamațiile celor păgubiți, cât și la relatările din presă, inclusiv de la Realitatea Plus și realitatea.net, despre haosul de pe aeroporturi și de modul în care unele companii aeriene își bat joc de clienți.
Mihai Chirica, primarul Iașiului, trimis în judecată de către DNA Primarul Mihai Chirica a fost trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un dosar privind autorizarea extinderii unui imobil. Alături de Chirica, în dosar mai sunt inculpați și un fost viceprimar, arhitectul şef al Iașiului, mai mulți funcționari, precum și patronul firmei care ar fi beneficiat de autorizarea respectivă. Procesul se judecă la Tribunalul Iași.
Angajatele unei Direcții Sanitar-Veterinare, terorizate de șef pentru că n-a avizat contracte pentru firme de partid 2 angajate ale Direcției sanitar-veterinare și siguranța alimentelor Botoșani și-au reclamat șeful la DNA, după ce le-ar fi terorizat pentru că n-ar fi avizat o licitație în urma cărora o firmă de partid să câștige un contract de peste jumătate de milion de euro.
Scandal chiar în fața polițiștilor. Un șofer și un motociclist au fost la un pas să se ia la bătaie Scandal și îmbrânceli au avut loc pe un bulevard din Satu Mare. Un motociclist s-a luat la ceartă cu un șofer, chiar în fața unui echipaj al Poliției Locale, acuzându-se reciproc de faptul că nu au acordat prioritate
Un bărbat și-a violat propriul copil sub podul din Cetatea Alba Carolina. A fost arestat preventiv Un caz șocant în incinta Cetății Alba Carolina. Un bărbat a fost reținut și apoi arestat după ce și-a violat propriul copil, sub un pod. Fapta este cu atât mai gravă cu cât băiatul suferă de o afecțiune.
Predoiul, la Consiliul JAI de la Praga: Progresele înregistrate de România în domeniul judiciar trebuie recunoscute ȚProgresele înregistrate de România în domeniul judiciar trebuie recunoscute", iar judecătorii şi procurorii români nu sunt cu nimic mai prejos decât colegii lor europeni", a afirmat, marţi, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. Diplomatul român a participat la sesiunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), organizată de Președinția cehă a Consiliului UE la Praga, relatează Ministerul Justiției, într-un comunicat.
Traficanții în dosarul laboratorului de extragere a cocainei din cafea, ARESTAȚI preventiv. Cine sunt membrii celebrului cartel Cali - DETALII HALUCINANTE - FOTO Tribunalul Bucureşti a dispus marţi arestarea preventivă pentru 30 de zile a cinci persoane suspecte de trafic de droguri – doi români, doi columbieni şi un israelian, acuzați că au creat într-o cabană din judeţul Bihor primul laborator clandestin din România de extragere a cocainei.
Costel Alexe, trimis în judecată în al doilea dosar penal - Acuzațiile procurorilor anticorupție Preşedintele Consiliului Județean Iaşi, Costel Alexe, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu numirea unui consilier al său, Vlad Babă, în funcţia de director interimar al Şcolii Populare de Arte "Titel Popovici".
Cristian Rizea detonează "BOMBA": acuzații grave la adresa impostoarei Emilia Șercan: cum se lasă FOLOSITĂ de securiști pentru a destabiliza România Cristian Rizea face acuzații șocante la adresa jurnalistei Emilia Șercan! Acesta a depus, marți, documente incendiare în fața procurorilor de la Chișinău, documente care ar arăta că Emilia Șercan ar fi orchestrat împreună cu servicii secrete din Federația Rusă atacul la premierul Nicolae Ciucă. Realitatea PLUS a contactat-o pe Emilia Șercan pe marginea acestui subiect, însă jurnalista a refuzat să transmită un punct de vedere.
Percheziții la sediul Poliției Locale din Timișoara. Este vizat şi un fost angajat al primăriei Mai multe percheziții au loc, marți, la Timișoara, la locuința unui fost agajat al Primăriei Timișoara, la Poliția Locală unde acesta lucrează în prezent, dar și la o societate de monumente funerare și la locuința patronului acesteia. Este în lucru un dosar de dare de mită, luare de mită şi trafic de influenţă.
Primul laborator de extragere secundară a cocainei, descoperit de polițiștii din România Traficul de droguri la nivelul României a intrat într-o nouă etapă. Polițiștii Antidrog și procurorii DIICOT au destructurat o rețea specializată în importul de droguri de mare risc pe teritoriul țării noastre, în vederea comercializării. Valoarea de piață a cocainei descoperite este de aproximativ 200.000 de euro.
Elena Udrea, mesaj din închisoare, după eliberarea lui Bogdan Olteanu: „Nu îmi pot vedea copilul de mai bine de 3 luni" Elena Udrea a reacționat după eliberarea lui Bogdan Olteanu din închisoare. Într-un text postat pe Facebook, fostul ministru a insistat asupra faptului că este victima unui abuz, condamnarea sa fiind ilegală.
DECIZIE Justiția din România: Parchetul Militar s-a autosesizat - Dosar privind războiul din Ucraina - Cine este vizat Decizie neașteptată a justiției din România la 4 luni de la începerea războiului în Ucraina! Parchetul General din România s-a autosesizat și a fost deschis un dosar privind invazia rusă în Ucraina.
Arșinel fără certificat de revoluționar. Doru Mărieș, liderul revoluționarilor: El era activist, trebuie reparate niște falsuri Teodor Doru Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie din București, a declarat la Realitatea Plus că Alexandru Arșinel va rămâne fără certificat de revoluționar nu numai pentru că acțiunile sale din decembrie 1989 nu justifică un astfel de titlu, ci și pentru că era activist, adică membru al Partidului Comunist Român. Mărieș a afirmat că Arșinel, la fel ca mulți alții care au obținut documentul, sunt beneficiarii unui sistem corupt care a înflorit sub tutela lui Ion Iliescu și prin care oameni fără merite la revoluție au fost "fidelizați" prin astfel de avantaje.
Fiul Elodiei Ghinescu și al lui Cristian Cioacă vrea să-și schimbe numele de familie Fiul Elodiei Ghinescu și al lui Cristian Cioacă se pregătește să-și schimbe numele de familie. Băiatul mai are puțin până împlinește vârsta majoratului. Asta în timp ce tatăl său vrea să iasă din închisoare, unde ispășește de 9 ani sentința primită în cazul uciderii soției sale. Fostul polițist nu și-a recunoscut niciodată vinovăția, iar trupul femeii nu a fost găsit nici până în ziua de astăzi.
Exclusiv Augustin Zegrean a RĂBUFNIT din cauza pensiilor speciale: Să nu le mai dea, decât să le impoziteze cu 90% Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, a criticat dur ideea supraimpozitării pensiilor speciale. După ce, zilele trecute, a calificat demersul ca fiind o "gogomănie", Zegrean a afirmat, în direct la Realitatea Plus că mai bine nu mai dau pensiile speciale, decât să ia aproape toată suma înapoi, prin impozitare.
Invitaţie la viol: Gravă neglijență a Poliției Bihor în cazul obsedatului sexual care a abuzat 3 copii Dezvăluiri revoltătoare ies la iveală în cazul bărbatului din Bihor care timp de un an a profitat sexual de 3 copii nevoiași. În tot acest timp a filmat scenele de groază pentru distracţia proprie. Oamenii legii au aflat în august 2020 despre orori, în urma unui apel la 112 al unui bărbat martor în dosar, dar nu au investigat temeinic reclamaţia. Dacă ar fi făcut-o, micuți ar fi scăpat de 8 luni de abuzuri. Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional.
Șmecherii de la sectorul 5. De ce nimeni nu-i atinge. Șeful Poliției Locale, prins băut la volan, e tot în funcție Tot mai multe scandaluri se leagă în ultima vreme de Sectorul 5 al Capitalei, mai cu seamă de primărie și poliție. Au fost descinderi la Primărie legate de fondurile locale, un director de companie locală a primit o primă de 21 de mii de euro, iar șeful poliției locale e încă în funcție în ciuda condamnărilor care îl vizează.
Bogdan Olteanu, fostul viceguvernator al BNR, ar putea fi eliberat din închisoare Fostul președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, ar putea fi eliberat din închisoare după ce a ispășit doar 2 ani din cei 5 la care a fost condamnat pentru trafic de influență. Decizia de suspendare a executării pedepsei, până la judecarea cererii de revizuire a sentinței, aparține magistraților de la Tribunalul București, însă nu este definitivă.
O singură condamnare cu suspendare în cazul celui mai grav accident de pe Autostrada Soarelui, soldat cu 4 morți și zeci de răniți. Motivarea judecătorilor Judecătorii au motivat de ce au dat o singură condamnare, cu suspendare, în dosarul celui mai grav accident din istoria Autostrăzii Soarelui, în care patru oameni au murit, iar alte zeci au fost răniți. Instanţa are convingerea că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni.
Publicație de partid din Vrancea, retrasă pentru că scria despre "denazificarea" României. Anchetă de proporții "Nazismul lui Iohannis” și „denazificarea României” sunt titrări dintr-un ziar, împărțit pe străzile din Focșani. Printre altele, în publicație mai apar mesaje homofobe, iar un articol a fost dedicat negării războiului din Ucraina. Politia a fost sesizata în acest caz.
Orori ascunse la casa de copii din Băile Tușnad. Instituția e susținută de fundația unui călugăr din Harghita rori de neimaginat au avut loc într-un centru de copii din Băile Tusnad. Zeci de minori au fost violati, agresati fizic și sexual și umiliti de un angajat al Centrului. Cele mai tinere victime aveau doar 4 ani. Bărbatul a fost descoperit abia după zece ani, în care a abuzat minorii de care trebuia să aibă grijă ca un tată. El a fost condamnat la 30 de ani de închisoare. Centrul a fost coordonat de un consilier UDMR care are relatii strânse şi cu Guvernul Orban de la Budapesta. Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional.
Prostituată din Brașov, mamă a 4 copii, găsită moartă şi îngropată pe malul unui râu. Suspectul a fost eliberat condiționat O femeie din Braşov, a cărei dispariţie fusese anunțată poliţiei de o săptămână, a fost găsită moartă şi îngropată pe malul unei ape. Principalul suspect este un bărbat care o plătise pe femeia care se prostitua la marginea Braşovului şi care a sugrumat-o în urma unui conflict spontan.
12 persoane au fost depistate cu droguri în prima seară a festivalului Neversea 12 persoane au fost depistate cu substanţe psihoactive asupra lor, în prima noapte a festivalului Neversea, jumătate dintre acestea fiind cetăţeni bulgari, sârbi şi israelieni, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Tatăl care și-a violat fiica adolescentă a fost ARESTAT de polițiștii prahoveni Bărbatul acuzat că, timp de aproape un an, şi-a agresat sexual fiica în vârstă de 15 ani, a fost arestat preventiv vineri, pentru 30 de zile. Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, acesta este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiune sexuală şi viol.
Fostul șef al UNIFARM, condamnat la 6 ani de închisoare - Corupție în pandemie: mită de 760.000 de euro Adrian Ionel - fostul șef al UNIFARM a fost condamnat, vineri, la șase ani și opt luni de închisoare cu executare. Decizia Tribunalului București nu este definitivă.