Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie comise în anul 2020.
„În cursul zilei de 12 iulie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii în patru locaţii, dintre care una este sediul unei instituţii publice din municipiul Timişoara, iar celelalte sunt domicilii ale unor persoane fizice şi sediul unei societăţi comerciale situate în judeţul Timiş”, informează sursa citată.