Întrebată cum se va termina războiul din Ucraina, Merkel a mai spus că „acest lucru se va încheia într-o zi, în cele din urmă, cu negocieri. Războaiele se încheie la masa negocierilor. Tocmai pentru că acest război are repercusiuni atât de dramatice, Ucraina poate fi lăsată singură să decidă în ce împrejurări să înceapă negocierile?! Există o diferență între o pace forțată, pe care eu, ca mulți alții, nu o doresc, și o discuție deschisă și prietenoasă”, potrivit Corriere della sera.
Despre posibilitatea ca fostul cancelar să fie parte la negocierile pentru pace între Rusia și Ucraina, Merkel a respins-o: „Nu merită”, a răspuns.
În același timp, Merkel a repetat din nou că Acordurile de la Minsk au dat Ucrainei timp să se pregătească pentru o nouă invazie rusă.
„Ucraina a folosit această perioadă pentru a deveni mai puternică, ceea ce vedem astăzi. Țara anilor 2014-2015 nu este țara care este astăzi. Și mă îndoiesc că, atunci, NATO ar fi putut face mult pentru a ajuta Ucraina așa cum se întâmplă astăzi”, a ținut să precizeze Merkel, în interviul pentru publicația italiană.
Merkel a explicat și de ce nu a fost de acord cu aderarea la NATO a Ucrainei înainte de momentul 2014, la prima invazie a lui Putin în Ucraina: „Lansarea unei posibile aderări la NATO a Ucrainei și Georgiei, despre care s-a discutat în 2008, a fost greșită în opinia mea. Cele două țări nu aveau cerințele și nici măcar nu s-a făcut o analiză aprofundată asupra consecințelor pe care le-ar avea o astfel de decizie, atât în ceea ce privește reacția Rusiei împotriva Georgiei și Ucrainei, cât și pentru NATO și regulile sale de a interveni”.
„Motto-ul meu în politică a fost întotdeauna: vom reuși. Prin urmare, ca politician, nu m-am ocupat niciodată de scenarii catastrofale, dar mereu am căutat soluții. Ca cetățean, îmi pot pune întrebarea, dar, fiind încă într-o fază intermediară, aș spune: trebuie să facem totul ca să nu se întâmple”, a adăugat Anglea Merkel.
Poziția Angelei Merkel cu privire la războiul din Ucraina a devenit cunoscută abia la patru luni de la începerea invaziei ruse, reamintește presa ucraineană. Fostul cancelar nu a comentat asupra războiului ce a început la doar două luni de la plecarea sa oficială din fruntea guvernului de la Berlin.
Merkel și-a declarat solidaritatea cu ucrainenii, dar a respins în același timp și acuzațiile legate de apropierea de Rusia și de blocarea aderării în NATO, în cei 15 ani de mandat la cârma Germaniei federale. Fostul cancelar german a amintit importanța respectării acordurilor de la Minsk, după alipirea ilegală a Crimeei la Federația Rusiei.
În plus, Merkel concluzionează că Războiul Rece nu s-a încheiat de fapt „niciodată cu adevărat, din cauza Rusiei. Când Putin a invadat Crimeea în 2014, a fost exclus din G8. În plus, NATO a dislocat trupe în regiunea baltică, pentru a-și arăta disponibilitatea de a interveni. Și noi am decis să alocăm 2% din PIB pentru cheltuielile militare pentru apărare. Dar și noi ar fi trebuit să reacționăm mai repede la agresivitatea Rusiei. În ciuda creșterii, Germania nu a îndeplinit ținta de 2%”.
Și a amintit și de construcția gazoductului Nord Stream 2, care a avut loc, în ciuda existenței unui conflict înghețat cu Rusia.
„Toți știm că a fost un conflict înghețat și că problema nu a fost rezolvată, dar este sigur că acest lucru i-a acordat timp Ucrainei. Sigur, astăzi ne putem întreba de ce a fost aprobată construcția Nord Stream 2 în astfel de condiții”, a mai subliniat Merkel.