UPDATE 9:30 Rusia trimite 6 navepurtătoare de rachete în Marea Neagră cu o încărcătură totală de până la 23 de rachete Kalibr
„Există 20 de nave ostile în Marea Neagră, dintre care 6 transportă rachete de croazieră Kalibr, cu o salvă totală de până la 23 de rachete”, a precizat marina ucraineană.
UPDATE 6:20 - Ucraina le va solicita aliaţilor săi occidentali noi sisteme de apărare antiaeriană de ultimă generaţie, după ce Rusia a folosit joi o rachetă balistică hipersonică Oreşnik pentru a lovi o fabrică de armament în oraşul ucrainean Dnipro, a declarat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care consideră o crimă decizia Rusiei de a utiliza în acest mod o armă experimentală, relatează agenţiile AFP şi Reuters.
"Ministrul ucrainean al apărării a avut deja discuţii cu partenerii noştri asupra unor noi sisteme de apărare antiaeriană - exact genul de sisteme care pot proteja vieţile în faţa unor noi riscuri", a spus Zelenski într-un mesaj video transmis pe reţelele de socializare.
UPDATE 5:00 - Forțele ruse au executat cinci prizonieri de război ucraineni în timpul unui singur incident în estul Ucrainei luna trecută, a anunțat vineri Procuratura Generală ucraineană, relatează Reuters.
Autoritățile au declarat că trupele ruse au împușcat cei cinci soldați neînarmați după ce i-au capturat în timpul unui atac asupra poziției lor pe 2 octombrie, în apropierea orașului Vuhledar, est.