Guvernul Ponta, cadou de 400 mil. euro pentru kazahii care dețin Rompetrol Rafinare Executivul condus de Victor Ponta scoate la vânzare un pachet minoritar de 27% din Rompetrol Rafinare pentru 200 de milioane de dolari, după cum își asumase încă din 2014 prin memorandumul cu grupul KazMunaiGas. Între timp, Rompetrol SA și-a cerut intrarea în insolvență, invocând situația financiară dificilă.
Uitați de emigrație. Populația României suferă de o boală mult mai gravă Un organism atins de o boală incurabilă slăbește pe zi ce trece, îi rămân doar oasele. La fel este populația României, băgată de 25 de ani într-un experiment "malefic" de clasa politică post-decembristă.
Un român din patru are acţiuni pe bursă fără să ştie, provenite din "Marea Privatizare" Aproape 5 milioane de români încă mai dețin acțiuni provenite din "Marea Privatizare” desfășurată în anii '90, majoritatea nefiind conștienți de acest fapt. Bursa estimează că deținerile acestora ajung la un total de 350 mil. euro, capital pe care vrea să îl scoată la lumină printr-o serie de măsuri ce pleacă de la spoturi publicitare, până la schimbarea legislației în vigoare.
CURS BNR. Ce se întâmplă cu euro după o săptămână de scandal politic CURS BNR. Moneda euro staționează de două zile pe piața valutară, în raport cu leul, după ce urcase vertiginos în primele momente ale scandalului politic care îl are în centru pe premierul Victor Ponta.
Germania vine cu o propunere surpriză pentru Grecia Cancelarul german Angela Merkel a venit cu o propunere surpriză pentru a contracara refuzul guvernului de la Atena de a accepta noi reforme economice în schimbul banilor UE.
INS confirmă: Prețurile alimentelor au crescut, înainte de reducerea TVA, cu 1% Preţurile de consum au urcat cu 0,5% în mai faţă de aprilie, iar rata anuală a inflaţiei a crescut de la 0,8% la 1,2%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 1,2% şi a mărfurilor nealimentare cu 0,8% şi în urma majorării tarifelor la servicii cu 2,1%, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
CNADNR a făcut profit imens pentru că nu a construit autostrăzi Anul 2014 a fost cel mai prost an pentru construcția de autostrăzi din România din ultimii cinci, cu doar 50 km de autostradă inaugurați. În schimb, Compania de Drumuri și Autostrăzi a făcut un profit imens anul trecut.
CFR Călători pune în circulaţie "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea acces la mare şi la Deltă CFR Călători informează că, începând cu data de 12 iunie, va lansa programul estival de transport Trenurile Soarelui 2015.Timp de trei luni, până la 15 septembrie, turiştii vor avea la dispoziţie peste 40 de trenuri care vor asigura legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării, anunţă compania printr-un comunicat de presă.
Banca Mondială a revizuit prognoza de creștere pentru economia României Economiștii de la Banca Mondială se așteaptă ca economia României să crească cu 3% în acest an, pește prognoza anterioară, însă au revizuit negativ perspectivele economice pe termen mediu ale țării noastre, semn că iau în considerare nivelul redus de investiții din economie, precum și aspectele conjucturale ale creșterii din 2015.
Complexul Energetic Hunedoara va angaja un consultant internațional pentru planul de restructurare Complexul Energetic Hunedoara va putea beneficia de un ajutor de stat individual pentru salvare, asta după ce a rambursat integral, miercuri, către statul român ajutorul de stat declarat incompatibil cu piața internă de Comisia Europeană. În continuare, urmează ca Societatea Complexul Energetic Hunedoara să angajeze un consultant internațional, al cărui rol va fi acela de a elabora planul de restructurare, potrivit celor anunțate de ministrul Energiei, Andrei Gerea.
Dinel Staicu, condamnat definitiv la 9 ani închisoare pentru fraudarea Transgaz Fostul președinte al SIF Oltenia, Nuțu (fost Dinel) Staicu, a fost condamnat definitiv miercuri de Curtea de Apel București (CAB) la 9 ani închisoare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru fraudarea Transgaz Mediaș.
Fiscul american şi ANAF au bătut palma. Ce acord fiscal au semnat Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între România și Statele Unite ale Americii pentru îmbunătățirea conformării fiscale internaționale.
Sfârşitul jocului pentru Grecia? UE respinge ultimele propuneri venite de la Atena Grecia are nevoie de bani ca de aer, însă încearcă tot felul de manevre prin care testează vigilenţa partenerilor şi creditorilor internaţionali.
A fost eliminat impozitul pe bacșiș, după o lună de haos. Cine plătește oalele sparte de la Finanțe Parlamentul României a eliminat miercuri prin vot impozitul pe bacșiș introdus la începutul lunii mai de Ministerul de Finanțe. Între timp, legea bacșișului și-a făcut efectele și agenții economici au suportat costuri suplimentare cu noi case de marcat și noi registre.
Scumpirea gazelor ar putea fi aprobată azi de Guvern Scumpirea gazelor cu 6% ar putea fi aprobată în ședința de Guvern de miercuri, 10 iunie.
Grecia, în criză de timp. Austria propune un proiect de salvare pe 5 ani Grecia trebuie să lucreze cu creditorii internaţionali la un plan pe cinci ani, iar preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este de acord în principiu cu acest proiect, a declarat marţi cancelarul Austriei, Werner Faymann, transmite Reuters.
Cât îi costă pe români fiecare zi în plus cu un premier "suspect" la Palatul Victoria Șeful Executivului și-a păstrat imunitatea parlamentară în fața urmăririi penale, însă lipsa de credibilitate a unui premier cu grave probleme în justiție nu poate fi remediată ușor și atrage costuri financiare pentru întreaga țară.
CV-ul care deschide uși: Sfaturi pentru realizarea CV-ului oferite de specialiștii de la Harvard Universitatea Harvard are cateva sfaturi pentru tinerii aflati in cautarea unui loc de munca - pasi de urmat pentru realizarea unui CV imbatabil si a unei scrisori de intentie inedite. Specialiștii Hipo a centralizat aceste sfaturi in cateva puncte de urmarit in momentul in care decizi sa aplici la job-ul visat.
Grecii de la OTE renunță la 800 de angajați Grupul grecesc de telecomunicații OTE, care are operaţiuni şi în România şi Albania, continuă programele de plecări voluntare, în dorinţa de a-şi reduce costurile, pe fondul mediului operaţional dificil din Grecia.
Tema "loviturii de stat" făcută de Justiție, discutată în CSM O nouă ședință a Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) are loc miercuri dimineață. Printre subiectele care ar putea fi dezbătute de magistrați se numără și acuzațiile aduse Justiției de încercare a unei "lovituri de stat" prin punerea sub acuzarea a premierului Victor Ponta.
Grexit, tot mai aproape. Reuniunea Merkel-Hollande-Tsipras a fost anulată Grecia este tot mai aproape de intrarea în incapacitatea de plată, în condițiile în care progresele în negocierea cu FMI și UE bat pasul pe loc.
10 moduri creative să economisești bani în 2015 Așadar, obiectivul tău financiar este să crești economiile - un lucru, adesea, mai ușor de spus decât de făcut. Însă, adevărul este că dacă ești disciplinat, răbdător și ai un autocontrol bun, poți economisi o mulțime de bani.
Afacerile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, merg mai bine ca niciodată Vinurile produse sub brandul Casa Isărescu aduc profit guvernatorului BNR an de an. În 2014, șeful Băncii Centrale a obținut chiar o cifră de afaceri record cu doar 16 angajați.
Lovitură de teatru în cazul Rompetrol. Ce urmează să facă grupul petrolier Tribunalul București a respins luni cererea de intrare în insolvență depusă de Rompetrol SA la finele lunii mai. În acelaşi timp, a început procedura de vânzare a pachetului de 26% pe care îl deţine statul român la Rompetrol Rafinare.
România vs Cehia. Diferenţe uriaşe între economiile celor două vedete din 2015 România şi Cehia au avut cea mai mare creştere economică din UE în primul trimestru din 2015 comparativ cu primul trimestru al anului trecut, de 4,2%, potrivit unui raport Eurostat dat publicităţii marţi.
Criza politică bagă leul în corzi. Moneda euro îşi continuă aprecierea CURS BNR. Criza politică se prelungeşte la Bucureşti, iar efectele asupra pieţei valutare se văd în continuare, chiar deprecierea leului s-a temperat marţi, 9 iunie.
Harta joburilor vacante în Europa. Lista țărilor cu cele mai multe oferte de muncă Angajatorii din Turcia, Israel și Slovacia oferă cele mai multe oportunităţi de angajare, în Europa, în următoarele trei luni. În România, un sfert (25%) dintre angajatori anunță intenții de creștere a numărului de angajați în al treilea trimestru al anului 2015, iar 11% anticipează scăderi.
Veşti neliniştitoare din economie: motorul dă semne de gripare Exporturile României, motorul creşterii economice din ultimii ani, îşi reduc turaţia în 2015 comparativ cu ritmul în care au evoluat anul trecut.
Firmele evită să angajeze absolvenți, deși primesc subvenții de 750 lei pe lună Tinerii abia ieșiți de pe băncile facultăților sau liceelor sunt refuzați constant de firme la angajare, din cauza lipsei de experiență și a slabei pregătiri teoretice și practice cu care vine din școală.
TransferGo, serviciul de transfer de bani pentru românii care lucrează străinătate (P) În ultimii ani, pentru că Uniunea Europeană s-a extins și acum se poate lucra în orice țară, din ce în ce mai mulți români, polonezi, lituanieni și alți est-europeni au ales să își se mute din țara de origine și să lucreze în străinătate. Daumantas Dvilinskas, CEO şi co-fondator al companiei TransferGo, a văzut o oportunitate în a-i ajuta pe cei plecați să lucreze în străinătate să transfere bani către familiile rămase acasă și a creat o companie care să furnizeze servicii de transferuri internaționale mai rapide, mai ieftine și 100% sigure.